Încă un bătrân și-a lăsat banii în fanta bancomatului. "Norocosul" care i-a găsit, acuzat de furt

08 Oct 2015
Încă un bătrân și-a lăsat banii în fanta bancomatului.
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, care a încercat să retragă bani de la un bancomat din Arad a rămas fără 1.200 de lei. Banii au fost găsiți de un bărbat de 43 de ani, care a profitat. Fapta a avut loc în luna iulie a acestui an, bărbatul care a furat suma de bani fiind identificat miercuri, 7 octombrie, de poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Vlaicu.

„Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Vlaicu au identificat un bărbat, bănuit de furtul sumei de 1.200 de lei dintr-un bancomat, faptă rămasă iniţial cu autori necunoscuţi. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 16 iulie, în timp ce se afla în zona unui bancomat amplasat la un supermarket de pe raza cartierului Aurel Vlaicu, bărbatul de 43 de ani din Arad şi-ar fi însuşit suma de 1.200 de lei de la bancomat, bani aparţinând unui bărbat de 59 de ani, care ar fi încercat iniţial să efectueze operaţiunile de retragere a acestora”, au precizat reprezentanţii IPJ Arad.

Bărbatul este cercetat pentru furt.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră