Imunitate sporită pentru judecătorii Curţii Constituţionale

14 Feb 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Imunitate sporită pentru judecătorii Curţii Constituţionale

Senatorii au adoptat miercuri, cu majoritate de voturi, modificările la Legea 42/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, care acordă imunitate sporită judecătorilor CCR. Senatul este for decizional, iar dacă legea nu va fi contestată, va merge la promulgare.

Noile prevederi adoptate de plenul Senatului stabilesc că judecatorii Curtii nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curţii Constituţionale, după ascultarea judecătorului în cauză. 

Totuşi, în caz de infracţiune flagranta, judecătorii Curtii pot fi reţinuti şi supusi percheziţiei, ministrul Justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele Curtii Constituţionale. Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului Curţii Constituţionale, adoptată cu votul a două treimi din membrii Curţii.

Pensie de serviciu şi paşaport diplomatic

Noua lege mai prevede că judecătorii CCR cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani, indiferent de vârsta şi de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, făra a o putea depşsi. Pensia astfel stabilita se actualizează în raport cu indemnizaţia de încadrare bruta lunară şi sporurile aferente ale judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcţia de judecător după data stabilirii acesteia. 

În ipoteza în care calitatea de pensionar a fost dobândita înainte de intrarea în exerciţiul mandatului, pensia aflata în plată se recalculează conform prevederilor citate anterior.

Pensia de serviciu poate fi cumulată cu orice venituri realizate.  Beneficiarii pensiilor aflate în plată pot opta pentru pensia de serviciu. La înceterea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilităţii exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curtii Constituţionale beneficiază de o suma egală cu indemnizaţia netă de 6 luni de activitate.  Judecătorii CC au dreptul la paşaport diplomatic.

Legea a fost iniţiată de deputatul minorităţilor naţionale Adnagi Slavoliub, fiind adoptată de Camera Deputaţilor în aprilie anul trecut.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră