Până la 30 iunie, se poate plăti cu reducere impozitul pe clădire

23 Mar 2016 | scris de Magda Marincovici
Până la 30 iunie, se poate plăti cu reducere impozitul pe clădire

Executivul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal. Potrivit actului normativ, pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, respectiv impozitului/taxei asupra mijloacelor de transport se prelungeşte de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016.

Ordonanţa mai prevede prelungirea cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, a termenului până la care persoanele fizice şi juridice care deţin mijloace de transport radiate din circulaţie până la 31 decembrie 2015, au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor locale.

O altă modificare vizează prelungirea cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, a termenului până la care persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinaţie mixtă sau nerezidenţială pot depune declaraţia privind destinaţia clădirii.

Tot cu două luni, până la 31 mai 2016 se prelungeşte şi termenul până la care persoanele juridice pot depune declaraţia privind clădirile pe care le deţineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră