GREVĂ GENERALĂ în administraţia publică locală

12 Iul 2016 | scris de Veronica Micu
GREVĂ GENERALĂ în administraţia publică locală

Potrivit unui comunicat al FNSA postat pe site-ul federaţiei, pe perioada protestului de astăzi, va fi întreruptă orice activitate în instituţiile din administraţia publică locală.

"Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) continuă acţiunile de protest, organizând în data de 12.07.2016 grevă generală cu întreruperea activităţii pe durata întregului program de lucru.

Referitor la modul în care au decurs discuţiile cu Ministrul Muncii, vă aducem la cunoştinţă următoarele aspecte:
- negocierile au început la ora 15 şi s-au finalizat la ora 22.30;
- până la ora 21 am reuşit să convenim asupra unui accord de suspendare a grevei, acesta
conţinând următoarele elemente:

1. Referitor la norma de hrană şi tichetele de vacanţă: Ministrul Muncii se angaja ca în prima şedinţă de guvern după terminarea vacanţei parlamentare – 07.09.2016 să promoveze un act normativ care să reglementeze acordarea acestora pentru salariaţii din administraţia publică locală;

2. Referitor la creşterea salarială: începând cu data de 15 iulie, vor fi demarate discuţiile pentru legea unitară de salarizare, pornind de la principiile Legii nr. 284/2010 şi valoarea punctului de referintă 1250; în cadrul acestei legi, administraţia publică locală din România urma a fi considerată o ramură prioritară, deoarece este necesară reducerea discrepanţelor salariale în raport cu celelalte sectoare bugetare.

- după ce am convenit asupra formei finale a acordului şi i-am adus unele corecturi de natură tehnică, acesta a fost trimis spre printare pentru a fi semnat de către toate părţile implicate în negociere;
- în momentul în care ne-a fost returnat pentru a fi semnat, acesta nu mai conţinea nicio referire la cele convenite, lipseau termenele clare de finalizare şi angajamentele ferme; în schimb, a fost introdus un angajament al reprezentanţilor Guvernului României de formare al unui grup de lucru care să analizeze posibilitatea acordării drepturilor solicitate.

Din aceste considerente şi datorită lipsei de seriozitate a reprezentanţilor Guvernului României în a soluţiona problemele grave cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală din România, FNSA va continua acţiunile de protest şi va organiza, în data de 12.07.2016, grevă generală cu întreruperea programului de lucru pe durata întregii zile", se arată în comunicatul sindicaliștilor.

Ministerul Muncii anunţa sâmbătă că reprezentanţii sindicatelor au declinat invitaţia de a participa la dezbaterile ce vor avea loc în cadrul unui Grup de lucru, referitoare la acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală, iar în acest context nu a rezultat un acord privind suspendarea acţiunilor de protest anunţate de către FNSA.

"În legătură cu revendicările formulate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, precizăm că, în urma discuţiilor purtate la Ministerul Muncii în zilele de 27 iunie şi 8 iulie 2016, nu a rezultat, în cele din urmă un acord privind suspendarea acţiunilor de protest anunţate (...) Cu privire la acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală, ministrul Muncii a propus iniţierea unui Grup de Lucru împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la care să fie invitaţi şi reprezentanţii federaţiei şi ai confederaţiei, şi care, în perioada 11 - 31 iulie 2016, să analizeze posibilitatea aplicării măsurilor în discuţie. Reprezentanţii sindicatelor au declinat această invitaţie, acesta fiind de altfel singurul punct asupra căruia părţile nu au căzut de acord, şi au anunţat că vor continua protestul", susține ministerul.

Ministerul Muncii precizează faptul că rămâne, în continuare, deschis dialogului cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) şi va conlucra cu celelalte ministere în găsirea unor soluţii convenabile tuturor părţilor implicate.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră