Ghinionul unui scafandru: I s-a făcut rău sub apă, un aparat salvator era defect, iar ambulanţa a făcut accident

11 Sep 2017
Ghinionul unui scafandru: I s-a făcut rău sub apă, un aparat salvator era defect, iar ambulanţa a făcut accident

Unui scafandru de 40 de ani din judeţul Vâlcea  i s-a făcut rău în timp ce se afla în apele Dunării, la câţiva zeci de metri adâncime, unde efectua unele lucări la barajul de la Porţile de Fier.

Scafandrul a fost nevoit să coboare în zona barajului la 45 de metri adâncime şi i s-a făcut rău, iar colegii săi l-au adus la suprafaţă, însă bărbatul trebuia introdus imediat într-o cameră barică, dar cea de la Porţile de Fier nu funcţiona, relatează TVR.

Scafandrul a fost preluat de o ambulanţă pentru a fi transportat la o cameră barică din judeţul Vâlcea. În localitatea Horezu, ambulanţa a făcut accident, după ce o şoferiţa neatentă a frânat brusc în faţa maşinii care mergea cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Scafandrul şi echipajul de pe ambulanţă nu au suferit leziuni în urma accidentului. Cea care conducea autoturismul este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră