Gellu Naum omagiat la Bucureşti şi Comana: 102 ani de la naştere

02 Aug 2017 | scris de Alex Revenco
Gellu Naum omagiat la Bucureşti şi Comana: 102 ani de la naştere

În zilele de 4 şi 5 august, Muzeul Național al Literaturii Române din București împreună cu Fundația „Gellu Naum” organizează cea de-a doua ediție a Festivalului Gellu Naum.

Festivalul din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni poeți români contemporani, apropiați de Gellu Naum și de scrierile sale. Te aşteptăm alături de noi la o Seară de jazz și poezie, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, începând cu ora 19:30, și la o serie de Lecturi de poezie, sâmbătă 5 august, la Pensiunea Bujorul din Comana, începând cu ora 14:00, pentru a marca împlinirea a 102 de ani de la nașterea scriitorului. Eseist, poet, prozator și dramaturg Gellu Naum (1915- 2001) este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și ultimul mare poet suprarealist european.

Vineri seara, îţi lansăm invitaţia de a vizita expoziția de bază a MNLR, în care vei descoperi o vitrină dedicată scriitorului Gellu Naum, pregătită pentru toți vizitatorii noștri cu ajutorul Fundației „Gellu Naum”, care ne-a oferit în custodie obiectele prezentate. Gazdele celor două evenimente vor fi Simona Popescu și Sebastian Reichmann.

Participanți: Liviu Antonesei, Emil Brumaru, Romulus Bucur, Dan Coman, Ana Dragu, Robert G. Elekes, Paula Erizanu, Silviu Gongonea, Nora Iuga, Ștefan Manasia, Angela Marinescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Ioana Nicolaie, Cosmin Perța, Ion Pop, Marcel Tolcea, William Totok, Dorin Tudoran, Radu Vancu, Călin Vlasie, Elena Vlădăreanu, Anastasia Gavrilovici, Irina-Roxana Georgescu, Ana Maria Lupșacu, Adelina Pascale, George Ștefan, Andreea Teliban. Invitat special: Mircea Tiberian

Prezentați de Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Robert G. Elekes, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Simona Popescu, Sebastian Reichmann.

Intrarea la eveniment este liberă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră