Garcea a ajuns consilier la Primăria Capitalei. Gabriela Firea a făcut anunţul oficial

28 Aug 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Garcea a ajuns consilier la Primăria Capitalei. Gabriela Firea a făcut anunţul oficial

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, şi-a completat echipa cu un nou consilier personal. Este vorba despre Mugur Mihăiescu, alias Garcea, din grupul umoristic Vacanţa Mare.

El va avea ca principală responsabilitate relația dintre municipalitate, prin toate instituțiile acesteia, cu Centrul Istoric al Bucureștiului, pe toate planurile: urbanistic, comercial, cultural, curățenie, ordine publică etc, conform unui comunicat al municipalităţii.

Mugur Mihăiescu a fost desemnat în această funcţie în urma consultării cu membrii Asociației Comercianților din Centrul Istoric al Bucureștiului. El este vicepreședintele ACCIB..

„Centrul Istoric al Capitalei este, pe de o parte, un pol de maxim interes, turistic și comercial, iar pe de altă parte se confruntă cu o serie de probleme specifice, deloc simple. Cei care își desfășoară activitatea zi de zi în această zonă cunosc cel mai bine aceste probleme, așa că le-am solicitat să-și desemneze un reprezentant care să vină să lucreze alături de noi. Vreau să demonstrăm totala deschidere a Primăriei pentru rezolvarea acestor probleme și cred că o persoană din afară ne poate ajuta să urnim lucruri care păreau înțepenite pe vecie”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră