Cinci irakieni, ascunşi într-un microbuz, au încercat să intre ilegal în România

11 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Cinci irakieni, ascunşi într-un microbuz, au încercat să intre ilegal în România


Irakienii erau ascunşi într-un spaţiu special amenajat în interiorul unui microbuz condus de un cetăţean bulgar.

irak1
Şoferul este cetăţeanul bulgar Georgiev K., în vârstă de 34 ani, care se afla la volanul unui microbuz marca Iveco, fără încărcătură. El şi cei cinci cetăţeni irakieni au fost predaţi autorităţilor bulgare, în vederea continuării cercetărilor.
Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a descoperit în spatele scaunului şoferului un perete dublu. În compartimentul special amenajat au fost descoperite, ascunse, cinci persoane de sex masculin.

irak2
În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză, care nu aveau documente de călătorie asupra lor, sunt cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

irak3
Aceștia au declarat că au plecat din țara de origine și au trecut ilegal în Turcia, apoi în Bulgaria, unde au fost preluați de cetățeanul bulgar Georgiev K., care i-a ascuns în microbuz, contra sumei de 5.000 de euro, pentru a-i transporta în Germania.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră