CRIMINALUL politicianului Mihail Bălășescu,dat în urmărire generală, găsit mort. Cum a premeditat George Burchel uciderea fostului ginere

18 Sep 2015
CRIMINALUL politicianului Mihail Bălășescu,dat în urmărire generală,  găsit mort. Cum a premeditat George Burchel uciderea fostului ginere
Fostul socru al politicianului Mihail Bălășescu, George Adrian Epaminoda Burchel, a fost găsit mort lângă telecabina din Bușteni, potrivit unor surse apropiate anchete.Anchetatorii merg  în acest caz pe varianta sinuciderii, criminalul hotărînd să-şi pună capăt zilelor după crima comisă. Moartea fostului ginere a fost una violentă. 



Fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, a fost dat în urmărire internaţională de poliţişti. Acesta este principalul suspect în cazul uciderii lui Bălăşescu. Maşina condusă de fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, principalul suspect în cazul uciderii acestuia, fusese găsită abandonată, luni dimineaţă, într-o parcare din Buşteni.  Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au cerut, pe 9 septembrie, Tribunalului Ilfov arestarea în lipsă a lui George Adrian Epaminoda Burchel pentru omor, acesta fiind căutat de anchetatori de pe 4 septembrie.

Mihail Bălăşescu, fost secretar adjunct al PNL, a fost ucis pe 4 septembrie, fiind lovit la cap cu o vază şi sugrumat cu un plastic. Liberalul a fost găsit mort, acoperit cu o pătură, în locuinţa lui Epaminonda Burchel, tatăl uneia dintre fostele sale soţii. Din primele investigaţii, moartea fostului secretar adjunct al PNL a fost una violentă. Potrivit unor surse judiciare, fostul socru a lăsat un bilet în care îşi recunoştea crima şi susţinea că nu va mai fi găsit niciodată. 

Crimă premeditată de socrul fostului secretar al PNL?

Fostul socru l-a chemat pe Mihail Bălăşescu la o întâlnire la el acasă cu pretextul de a aplana conflictul dintre el şi fosta sa soţie, Ana Maria Burghel, care avea ca obiect partajul de după divorţ. Liberalul obţinuse la partaj o maşină, care ar fi fost însă în posesia fostului socru. La întâlnire, lucrurile au degenerat şi fie a urmat o ceartă, fie, cel mai probabil, crima a fost premeditată, judecând după felul în care a fost găsit fostul secretar al PNL: legat şi cu căluş în gură. Apartamentul în care a avut loc crima e situat în Bragadiru şi aparţine fostului socru al lui Mihail Bălăşescu. Liderul PNL avea un conflict deschis cu familia fostei soţii, Ana Maria Burchel.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră