Festivalul international VARA MAGICA omagiaza capitala Romaniei

29 Mar 2019 | scris de Sebastian S. Eduard
Festivalul international VARA MAGICA omagiaza capitala Romaniei

Lanto Communication continuă seria verilor magice la Ateneul Român, cu ediția a VIII-a a Festivalului Internațional “Vară Magică” în perioada 10 iulie - 21 august 2019.

Anul acesta evenimentul este dedicat împlinirii a 560 de ani de atestare documentară a orașului București și a 360 de ani de când acesta a devenit capitală a Țării Românești, desfășurându-se sub egida “București 560”.

Considerat deja un reper semnificativ pentru muzica clasică din Europa, Festivalul ”Vară Magică” aduce în centrul evenimentelor culturale ale capitalei 13 concerte extraodinare, ce vor avea loc în fiecare miercuri și joi, începând cu ora 19:30.

Orchestre de tineret din România alături de cele ale Portugaliei, Danemarcei și Olandei vor interpreta lucrări renumite din repertoriul național și internațional, având ca dirijori și soliști nume sonore pe scena muzicii clasice: Horia Andreescu, Morten Ryelund, Cristian Mandeal, Alexandru Ilie, Gabriel Bebeșelea Sergey Malov, Alexandru Tomescu, Omar Massa, Rebekka Hartmann, Ștefan Diaconu, Rodica Vică, Alexander Sitkovetsky și alții.

Informații actualizate despre artiștii invitați sunt disponibile începând de astăzi pe pagina oficială a evenimentului: https://lanto.ro/festivalul-vara-magica-2019 , urmând ca programul festivalului să fie anunțat în data de 15 aprilie 2019, când vor fi puse în vânzare abonamentele în rețeaua bilete.ro.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră