Festivalul de Teatru Ștefan Iordache. Minunile Caracalului: Hamlet ”reînvie” în Țara Prazului

13 Mai 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Festivalul de Teatru Ștefan Iordache. Minunile Caracalului: Hamlet ”reînvie” în Țara Prazului Galerie foto (90)

Sâmbătă, ora 19, seară de Hamlet. Deasupra Caracalului un nor negru, amenințător, hulpav, înghite zările încercând să fie în ton, încercând să creeze pregătitor o atmosferă apropiată de cea care dăinuie în piesă. Dintre cei sosiți la teatru puțini sunt cei care să nu fi auzit ori să nu fi văzut (măcar la televizor) celebra piesă a lui Shakespeare, cum, evident, puțini sunt cei care să nu știe că trebuie să se aștepte la o piesă grea, mohorâtă, apăsătoare, cu personaje lunatice, pierdute în cețurile dese ale regatului Danemarcei.

Numai că n-a fost chiar așa, regizorul Victor Ioan Frunză surprinzând din nou cu o viziune și o abordare proprie asupra clasicei piese, abordare care face să se rarefieze ”ceața”, atmosfera, chiar dacă populată cu crime și trădări, să fie mai destinsă, ba însuși Măria Sa, Spectatorul, să fie mai destins, îngăduindu-și din când în când un zâmbet sau un hohot ascus de râs.

Și asta pentru că Hamlet este privit într-o notă modernă. În primul rând s-a renunțat la garderoba sumbră, cenușie, a evului mediu și s-a înlocuit cu straie noi: oștenii sunt îmbrăcați în uniforme de armată, regele are ținuta unui rege de început de secol XX, regina are ba ținute din anii 1920-1930 ba rochii elegante din vremea noastră, Hamlet are haină lungă de piele neagră.

Apar, de asemenea, elemente noi din anii 1960: televizor, drapel pus pe sicriu, afișe, mașină de scris, telefon, etc. La rându-i, textul este bazat, evident, pe varianta shakespeare-iană, dar este și el îmbogățit cu noi pasaje moderne (de exemplu, cântecul groparului cu chitara cântat la înmormântarea Ofeliei).

Asta pentru că Victor Ioan Frunză mută deliberat povestea lui Shakespeare în anii 1960, în Eisinore, în Danemarca. Însuși debutul piesei se derulează atipic: un crainic anunță ce va să urmeze. Apoi începe procesiunea înmormântării regelui Danemarcei, o procesiune sobră, tăcută, care înaintează în scenă pe muzica mortuară și tenebroasă a lui Tibor Cari, cu prințul Hamlet în frunte, purtând în mâini portretul îndoilat al tatălui dispărut.

De aici încolo toată istoria care va duce la vine-cunoscuta poveste a lui Hamlet se va scrie sub ochii spectatorilor, ca un alt spectacol de teatru în teatru, corespondent a ceea ce va fi ”Cursa de șoareci”.

Andrei Huțuleac, în rolul lui Hamlet, are ocazia să etaleze întreaga sa personalitate artistică, personalitate care își va pune amprenta asupra acestui Hamlet: este misterios, tenebros, copilăros, ironic, este fragil și puternic în același timp, este tandru și dornic de dragoste, dar este și lucid, revoltat, scârbit și lucid, e obraznic și inteligent, zbuciumat și trist.

Una peste alta, totuși, piesa este mult mai ”senină” față de varianta clasică, fiind cu atât mai permisivă, mai la îndemâna publicului, jocul actorilor Teatrului Metropolis, din București, fiind la mare înălțime, perfect orchestrat și omogenizat.

Un spectacol total, care merită văzut, antrenant pentru spectator. dar toate astea au fost reliefate pe deplin prin îndelungate aplauze de final, când spectatorii entuziaști și entuziasmați au chemat de multe ori la bis actorii.

La ieșirea din teatru cerul se dezlănțuise amenințător, ploaia torențială înghițind orașul, ca într-o continuare neregizată a atmosferei ce abia se risipise în sala de spectacol. Foștii spectatori aleargă spre mașini, ploaia răpăie militărește, în jur se lasă răcoare. Dar, și mâine e o zi, vorba lui Scarlet O’Hara!

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră