Alba-neagra cu ordinul de protecţie? Ce paşi trebuie urmaţi pentru a scăpa de o persoană agresivă

24 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Alba-neagra cu ordinul de protecţie? Ce paşi trebuie urmaţi pentru a scăpa de o persoană agresivă

Cazul crimei de la Târgu-Mureş a redeschis „Cutia Pandorei“ în ceea ce priveşte ordinul de protecţie, după ce o tânără de 28 de ani și un bărbat au fost împușcați în barul Lorenz, din Cartierul Unirii din Târgu Mureș, de către un individ înarmat cu o pușcă de vânătoare cu alice, pe care o deținea ilegal, relatează zi-de-zi.ro şi agerpres.ro. Potrivit informaţiilor apărute după tragedia întâmplată ucigaşul de la Târgu Mureş şi-a premediat crima, a ucis din răzbunare, fiindcă fosta iubită ceruse ordin de restricţie. 

Reprezentanții Poliției Județene Mureș confirmă faptul că autorul atacului în care și-a ucis fosta concubină cu o armă de vânătoare deținută ilegal, este în cercetare de mai bine de o săptămână, potrivit radiomures.ro. Acestuia i-a fost întocmit un dosar penal pentru ”amenințare și loviri” după ce victima a sunat la Serviciul 112 solicitând ajutor. Din cercetări mai reiese că tânărul a petrecut timpul, înaintea crimei, într-un alt bar din oraș, unde și-a premeditat crima. Emese, care avea doar 28 de ani, a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD la o oră după ce a fost împușcată, având plămânii perforați. În urma acestei teribile crime a rămas în urmă un copilaș de doi ani şi şapte luni.

Statistică alarmantă: 35% dintre crime se petrec în familie!

Aurelian Bocan, inspector de poliţie şi specialist la Poliţia Capitalei Serviciul de Prevenire a Criminalităţii, a punctat, într-un interviu  pentru site-ul www.mişcareaderezistenţă.ro care sunt paşii de urmat pentru obţinerea unui ordin de protecţie, dar mai ales ce instituţii sunt abilitate să facă acest lucru.

Inspectorul Bocan a vorbit şi despre o statistică alarmantă, şi anume faptul că 35% dintre crime se petrec în familie, dar a punctat şi faptul că, în unele speţe agresorul trebuie să primească un mesaj clar: că unde-i lege, nu-i loc de tocmeală şi, că, dacă a greşit nu va fi cercetat în libertate aşa cum se întâmplă în unele cazuri. În plus, e bine de ştiut că, potrivit legii, modificată la începutul acestui an, instanţele sunt obligate ca, în trei zile să emită acest ordin de protecţie care poate salva vieţi. 

Aurelian Bocan: Pentru a face o solicitare a unui ordin de protecţie, o victimă de orice sex poate să urmeze mai multe căi. Adică, se poate duce la secţia de poliţie unde depune o plângere, la poliţistul de proximitate, la cei de la Investigaţii Criminale sau la cei de la relatii cu publicul. Deci, există trei căi prin care persoana poate să sesizeze poliţia că are o faptă de violenţă în familie. Adică, se duce, la orice oră din zi si din noapte, la secţia de poliţie. Acolo este preluată de către lucrătorul care este la permanenţă. De la închiderea programului obişnuit între 8.00-16.00, persoana se poate duce la cei de la Investigaţii Criminale. Există o grupă operativă, ea preia persoana şi sesizează care este problema de violenţă în familie.

 

Când vorbim despre violenţa în familie ne referim doar la violenţa între soţi sau aici spectrul este mai larg? Vă întreb pentru a stabili exact ce intră sub „umbrela“ violenţei în familie.

Violenţa în familie, aşa cum este specificat în lege nu se referă numai la violenţa conjugală. Ea are un spectru mult mai larg. Se referă şi la violenţa între persoanele care locuiesc sub acelaşi acoperământ, dar sunt rude. Deci, inclusiv rudele între ele intra la această violenţă în familie. Pentru a fi clar, violenţa în familie poate fi cercetată, nu neaparat între soti, lucrul asta se face chiar dacă persoanele sunt în concubinaj. E vorba de o relaţie între doua pesoane bazată, nu neaparat pe partea aceasta legalizată. Pot fi si doi fraţi. Deci, lucrurile astea pot fi pe mai multe paliere. În ceea ce priveşte modul de sesizare, că tot mă întrebaţi, se poate face şi la 112. Este un caz de urgenţă, se sună la 112, se face sesizarea, se înregistrează în baza de date.

 

Am tot vorbit despre aceste ordine de protecţie - şi, mă repet, în multe cazuri după ce s-a produs tragedia (n.r.- vezi cazul Vlădan, cazul vânzătoarei ucise pe calea Victoriei), am descoperit că erau dar nu prea erau. Pentru victime este o procedură greoaie?

Da, pentru victime cred că este o procedura greoaie. Greoaie este şi pentru poliţişti, deoarece legea spune că o victimă ca să obţină ordin de protecţie se poate duce la poliţie doar ca să depună plângere ca infracţiune, dar pentru a obţine ordinul trebuie să depună la judecătorie.

 

Nu poliţia este cea care soluţionează sau cea care emite ordin de protecţie

 

Deci, până la urmă, cine emite/ soluţionează aceste ordine de protecţie?

Nu poliţia este cea care soluţionează sau cea care emite ordin de protecţie. Poliţia doar ia plângerea pe violenţa în familie sau pe o infracţiune conexă la violenţă în familie (lovire, ameninţare, şantaj se poate ajuge şi la omor) şi cercetează. Cea care emite ordin de protecţie este instanţa de judecată.

 

Practic, ce face poliţistul după ce victima vine şi depune plângere?

Poliţia cercetează modalităţile prin care sunt sau nu adevarate faptele pe care persoana respectivă le aduce la cunoştinţă, audiază martori, audiază persoana, audiază părţile. Deci, poliţia este obligată să facă audieri, mai exact audiază persoana reclamată, agresorul, audiaza martori dacă sunt sau vor să dea declaraţii. În unele cazuri, o îndrumă pe persoana vătămată către IML pentru a-şi lua un certificat medico-legal. În cazurile în care victima nu se poate întoarce acasă din cauza agresivităţii celui pe care l-a reclamat, poliţiştii o poate îndruma către ONG-uri sau alte adăposturi de stat unde îşi poate găsi o locuinţă provizorie. Inclusiv consiliere juridică, consiliere psihologică oferite de catre unele ONG-uri.

 

            Poliţistul  nu are putere de decizie în ceea ce priveşte agresorul

 

Ordinul de protecţie se poate soluţiona exclusiv la cererea victimei. Corect? Care sunt criteriile după care judecătorul/procurorul decide să eliberere ordinul de protecţie?


Atunci când se duce victima la judecatoria pe raza căreia domiciliază, independent de poliţie, şi cere un ordin de protecţie, completează o solicitare. Atunci judecătoria îi cere probe, înscrisuri, inclusiv audio-video,înregistrări de orice natură. Ca probe pot fi inclusiv plângerile pe care le-a depus la poliţie. Victima poate depune plangere inclusiv direct la Parchet. Cursul plângerii este următorul:se depune plângerea la secţia de Poliţie, poliţistul face cercetarile, alcătuieşte dosarul respectiv pe o anumită infracţiune (care poate fi ameninţare, şantaj, lovire) şi trimite dosarul către procuror. Procurorul face iarăşi audieri şi dă anumite soluţii. Dacă pleacă de la procuror dosarul poate ajunge în instanţă unde judecătorul decide dacă se dă sau nu ordin de protecţie. Puţini ştiu că poliţia doar face nişte acte premergatoare pentru obţinerea acestui ordin de protecţie sau pentru instrumentarea dosarului şi puţini ştiu că tot el pune în aplicare doar hotărârea instanţei. El nu are putere de decizie în ceea ce priveşte agresorul. Victimele întotdeauna vin la poliţie şi spun <>,  dar nu ştie că poliţistul nu este decidentul. Nu el pune în aplicare un ordin de proţectie.

 

În cât timp ar trebui, potrivit legii- că în practică, am văzut cam cum stau lucrurile- să fie eliberat un ordin de protecţie? 

Conform legii care a fost modificată la începutul acestui an, instanţele sunt obligate ca, în trei zile să emită acest ordin de protecţie. Pentru că au fost neconcordanţe, deşi spune acolo judecarea în regim de urgenţă, nu era prevăzut un anumit termen. Au fost ordine de protecţie care s-au emis în şase luni, ori victima în perioada asta, aşa cum poate s-a şi întâmplat, a ajuns la cimitir. Asta e realitatea. Deci, din punctul ăsta de vedere, instanţa se mişcă repede, problema este care sunt soluţiile date. Cât la sută din solicitările de ordin de protecţie ajung să fie aprobate.

 

Câte ajung să fie aprobate? 

Undeva mai puţin de jumătate din ordinele de protecţie, dintr-un studiu făcut la nivel naţional de un partener al Poliţiei Române, Asociatia Transcena. Sunt cazuri in care un ordin de protecţie ar salva vieţi.

 

Solicită victimele ordine de protecţie sau se tem să facă lucrul ăsta, pe principiul „e mai bine să stau să îndur“...

 

Cred că mai avem puţin de lucrat, pe lângă activitatea tuturor instituţiilor publice, eu zic şi la două lucruri majore: în primul rand mediatizare. Puţine persoane cunosc lucrul acesta, că au dreptul de a solicita un ordin de protecţie. Puţine femei, că acum statistic vorbind, peste 85% din victimele violenţei în familie sunt femei. Sunt şi bărbaţi care cer ordin de protecţie, bine într-un număr mai redus decât femeile, cred că nu există o diferenţiere bazată pe sex, pe gen...  Ideea este că aceste persoane care se simt vulnerabile să fie ocrotite în mod real de ordinul de protecţie. Dacă  tot au un instrument de protecţie juridică de ce să nu-l acceseze, de ce să nu-l foloseasca atunci când e cazul. Multe dintre ele şi, din păcate, asta e realitatea, nu doar la noi în ţară, victimele apelează la instrumentele acestea mai drastice în momentele în care, eu ştiu, degenearează violenţa în familie şi ajunge la cote alarmante. Atunci cand ajung şi înţeleg că nu mai pot. Sunt persoane care depun plângeri şi după le retrag, lucru care uneori chiar este semnalat de poliţist. Ok, au posibilitatea de a retrage plângerea, dar ce ar fi dacă legea ar fi modificată ca în alte ţări unde retragerea plângerii să nu oprească cursul procesului penal. Adică, ok, victima şi agresorul se împacă din punct de vedere al pretenţiilor materiale ca să i spun aşa, dar dacă a existat o infracţiune penală, activitatea penală să meargă în continuare, căci poate sunt inclusi copiii care au de suferit. Ce inseamna pentru copii astfel de traume, mai exact depune mama astăzi plângere şi mâine o retrage. Ne intoarcem iar acasa, iar scandaluri... 

 

Deci, din ce spuneţi dumneavoastră, din ziua în care victima  a depus la instanţă cererea, conform legii, instanţa ar trebui, ca în trei zile, să dea o soluţie. Procurorul poate solicita şi el ordin  de protecţie

Victima se poate adresa direct instanţei. Din ziua în care a depus la instanţă cererea, instanţa ar trebui în trei zile să ia masuri. Da, procurorul poate solicita el ordin de protecţie în cazurile în care considera că este nevoie, mai exact în cazurile în care sunt implicati copiii. Poate îl (n.r.- pe copil) agresează amândoi părinţii, nici unul dintre părinţi nu va depune plângere impotriva lui să ceară ordin de protecţie. Dar, dacă există un dosar, un caz în care procurorul observă lucrul acesta, el poate sa solicite. Repet, pentru a fi bine înţeleşi: poliţistul nu poate să ceară ordin de protecţie. Victima solicită, numai ea poate solicita instanţei sau procurorului. Poliţistul doar face cercetari în dosar pentru o infracţiune anume. Adică, pot fi dosare de lovire, de ameninţare în care nu se solicită ordin de protecţie. În acest caz, daca victima nu solicită ordin de protecţie merge ca o simplă infracţiune. Poliţistul îi aduce la cunoştinţă că poate uzita de acest instrument de protectie care se numeşte ordin de protecţie şi care se pote da pe maximum şase luni cu posibilitatea de prelungire pe acelaşi termen de câte ori se solicită şi de câte or dă instanţa. Există victime care sunt la al treilea ordin de protecţie. 

 

Ce măsuri stabileşte instanţa pentru agresor în momentul în care eliberează acest ordin de protecţie? 

Prin ordinul de protecţie, instanţa poate să stabilească mai multe măsuri, sunt vreo zece, printre ele fiind acelea de a nu lasa agresorul să se apropie la o anumită distanţă sau de anumite locuri unde victima se duce.

 

Toate aceste lucruri, mai exact măsurile restrictive,  pe care instanţa le stabileşte în ordinul de protecţie sunt solicitate de victimă? Sau cum se procedează? 

Da, depinde ce solicită victima în ordinul de protecţie. De asemenea, poate să-i interzica s-o contacteze în orice mod: telefonic, scris, prin mail, prin absolut orice mijloc de comunicare. Totodată, i se poate interzice să se apropie de copii, de spaţiile lor de joacă, de unităţi de învăţământ unde învaţă copiii, locuri pe care le solicită instanţa. Practica spunea ca unui agresor i s-a interzis să se ducă între anumite ore într-un cimitir unde victima se ducea la mormântul mamei sale ca să nu fie  agresată inclusiv în cimitir. Se întmpla într-o anumită anumită localitate. Trebuie specificate în ordin toate locurile în care victima se simte vulnerabilă şi justiţia hotărăşte. Totodată, instanţa poate să hotărască instanţa să-l oblige să urmeze şi consiliere psihologica pe reclamant. De fapt, ar fi ideal dacă s-ar realiza acest lucru asupra tuturor agresorilor, mai exact  să fie  obligaţi de către instanţă la consiliere psihologică. De asemenea, poate fi obligat să urmeze cursuri de dezintoxicare, poate este cunoscut ca alcoolic, toxicoman. Sau se poat lua orice altă măsură pe care instanţa o poate hotărî pentru a veni în sprijinul victimei. Există un formular, ca o anexă aşa, în Legea 217/20013, republicată în luna decembrie 2015, iar formularul acesta are mai multe pagini. Este  destul de detaliat, mai exact sunt punctate date despre situaţii, despre context,  despre agresor. Formularul  competat este depus către instanţă. După audieri, instanţa hotărăşte în consecinţă. 

 

             Ordinul de protecţie se emite în trei exemplare: unul rămâne la victimă, unul la agresor şi unul la poliţie 

 

Odată emis ordinul de protecţie care sunt paşii următori. Cine îl înştiinţează pe agresor şi cum se ţine legătura cu victima? 

 

După ce se emite ordinul de protecţie, în trei exemplare, unul rămâne la victimă, la agresor şi unul la unitatea de poliţie, tocmai pentru a elimina acel dubiu că nu am ştiut. Din păcate, în lege nu este prevăzută obligativitatea agresorului de a comunica după emiterea ordinului de protecţie a schimbării domiciliului sau a reşedinţei sale. Ce face poliţistul? După emiterea ordinului de protecţie, poliţistul ia legătura cu victima şi cu agresorul, victimei îi dă datele sale de contact, îi spune că el este cel care monitorizează cazul, în genere cazul este monitorizat, cel putin la nivelul Bucureştiului, de către poliţistul de proximitate de la toate secţiile de Poliţie. Poliţistul de proximitate contactează victima, îi aduce la cunoştinţă posibilitatea de a sesiza oricând poliţia, inclusiv telefonic la 112, să-l contacteze pe el, despre cazurile de încălcare, să-l anunţe în mod imediat dacă are posibilitatea. Îl contactează şi pe agresor, acestuia îi pune în vedere, sub semnătură că s-a emis acest ordin de protecţie, îi comunică interdicţia, îi explică mai pe intelesul lui ce are voie şi ce nu are voie să facă şi faptul că, dacă îl încalcă,  este vorba de încălcarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi pasibil de închisoare.

 

Ce se întâmplă în cazul în care agresorul încalcă ordinul de protecţie? 

Iarăşi, dacă se încalcă ordinul de protecţie nu înseamnă că poliţistul hotărăşte ca persoana respectivă să fie reţinută sau nu. Poliţistul instrumentează, în sensul că, dacă constată încălcarea unei măsuri din ordinul de protecţie, trebuie să instrumenteze în scris, să întocmească documentaţia şi s-o predea instanţei. De aceea, este pe undeva şi percepţia greşită că, domnule, l-a lăsat poliţia liber după ce a avut ordin de protecţie. Poliţia poate l-a găsit încălcând ordinul de protecţie, dar nu poliţia este cea care hotărăşte reţinerea sau arestarea unei persoane. E bine de ştiut care sunt paşii pentru emiterea fiecărui ordin de protecţie şi care sunt atribuţiile fiecărei instituţii. Că auzim aşa, la modul general, că a fost luat de poliţie şi, uite, iar este liber pe stradă. Nu poliţia hotărăşte reţinerea lui. Pe de altă parte, vă spun, am întâlnit cazuri în care poliţiştii de proximitate m-au contactat şi mi-au spus aşa: „uitati, dacă victima pleacă de la mine din birou, se poate să n-o mai găsim în viaţă după ce pleacă de la mine de la poliţie. Haideţi,  să-i găsim un loc unde să se  mute ea şi familia ei, dar primul lucru este ca victima să-şi dea acordul. Trebuie să vrea şi ea. Victima trebuie să încerce să conştientizeze ce poate să facă pentru a scapa din acest cerc vicios. Că, de fapt este un cerc vicios, iar se împacă, iar  se iau la  bătaie“...

 

Câte sesizări de violenţă şi agresiune au fost făcute în 2014 şi câte ordine de protecţie au fost acordate? Dar în 2015? 

În 2015, poate şi pe fondul acestei conştientizări la nivelul populaţiei a crescut, atât  numărul infracţiunilor sesizate, deci a plângerilor, cât şi numărul  ordinelor de protecţie cerute comparativ cu anii anteriori. De la an la an cresc. Nu ştiu dacă asta e realitatea, în sensul că a crescut şi gradul de violenţă al acestui popor, dar, în mod cert, a crescut gradul de conştientizare. Poate şi datorită faptului că legea violenţei în familie s-a modificat şi s-a introdus ordinul de protecţie în 2012, adică destul de recent. Dar, şi datorită unei mai bune constientizări a victimelor care  au prins curaj şi au mers la poliţie, la instanţe. Repet, vctima este cea care hotărăşte în privinţa vieţii sale de a lua sau nu o anumită turnură. Din păcate, această îndoială în viaţa multor victime se lasă cu infracţiuni destul de mari, ajungându-se aşa cum spuneam chiar şi la omoruri. Şi statistica e destul de neagra: 35% din omoruri, cel puţin cele comise în 2015 s-au comis în famili. Şi atunci ajungem la o statistică care ne sperie, în sensul că am ajuns ca familia, un mediu în care ne dorim să fie siguranţă să fie mai periculoasa decât strada. Se comit mai putine omoruri în domeniul stradal decât în familie.

 

           35% din omoruri se comit în familie 

 

E alarmant acest lucru, deci strada e mai sigură decât familia. Care sunt cauzele şi ce se poate face? Sau ce se face concret? 

Aici este un semn de întrebare şi un mare semnal de alarmă pe care presa trebuie să-l tragă. Faptul ca 35% din omoruri se comit în familie e ceva. Nu ştiu daca noi suntem un popor violent, dar înseamnă că, undeva, mai trebuie umblat, inclusiv la educaţia pe care o primim in familie, la respect. .. Aici trebuie lucrat concertat, în sensul că numai o instituţie nu poate face educaţie. Sincer, pe partea aceasta, pe prevenire pe care lucrez, deşi suntem cam puţintei, cam câte unul pe sector, încercăm, cel puţin, in mediul şcolar pentru că vedem că de aici începe acea tendinţă către violenţă şi atunci când copilul este violent în familie are tendinta de a fi violent şi la şcoala. Cred că, prin lecţiile pe care le avem noi pe la şcoli, cele  de educaţie juridică, le-am intitulat „Unde-i lege nu-i tocmeală“ vrem să tragem un semnal de alarmă de la copii către părinţi. Profesorii spun că, de obicei,  părinţii care au copii cu probleme nu vin la şcoală să se intereseze de ei. Aşadar, trebuie o coroborare între familie, şcoală şi profesie.

 

      Agresorii trebuie să primească un mesaj direct: acela că „unde-i lege nu-i tocmeală“ 

 

Da, dar ce facem atunci când- şi speţele prezentate în media, sunt grătoare, din păcate, în acest sens- agresorii sunt lăsaţi în libertate. De obicei, pentru bună-purtare şi, pentru că, nu ar reprezenta vreun pericol social. Aici ce mai facem? Cum schimbăm această mentalitate de „şi ce dacă fac, ce dacă încalc ordinul de protecţie, tot în libertate mă cercetează“....

În primul rând, agresorii trebuie să primească un mesaj direct: acela că „unde-i lege nu-i tocmeală“ şi, că, dacă ai greşit trebuie să plăteşti. Aştept şi eu, ca şi alţi  poliţişti să văd crescând numărul celor care încalcă ordinul de protecţie şi sunt pedepsiti cu măsura reţinerii şi a arestării.  În momentul în care un agresor vede la televizor  că X a încălcat un ordin de protecţie şi, după ce a fost constatat  şi probat lucrul acesta şi el  este cercetat în libertate, mesajul este că împotriva sa nu poate fi luată nicio măsură, că poate fi şi el cercetat în libertate. Dacă mesajul îl dai aşa cum se face în afară-aţi văzut, există  VIP-uri, de la cântăreţi renumiţi care au stat câte- o noapte- doua-trei în arest. Nu putem să dăm şi noi mesajul ăsta care se dă afară: domnule, oricine ai fi, ai încalcat legea eşti pedepsit. Mesajul asta trebuie văzut cat mai des în media de către agresori.

   

            În 2014, era undeva la 250 de ordine de protecţie la nivelul Bucureştiului

 

Practic, spuneţi că ar trebui să fie mai multă exigenţă şi mai puţină permisivitate...

Mai multă exigenţă din partea instanţei. Mulţi spun - victimele şi, inclusiv poliţiştii că ar trebui să fie luată masura arestării, a reţinerii unor astfel de oameni care reprezintă un pericol asupra vieţii unei alte persoane. Pe urmă ne întrebăm de ce i-a luat capul cu toporul, de ce i-a înfipt cuţitul...  În 2014, era undeva la 250 de ordine de protecţie la nivelul Bucureştiului şi aproape 1900-2000 de plângeri de violenţă în familie. În anul următor, se dublează numărul infracţiunilor, fiind întregistrate vreo 3800 şi ceva de infracţiuni de violenţă în familie şi vreo 260 de ordine de protecţie. Aici este în funcţie de cât doresc şi victimele să obţină ordinele de protecţie. Oricum, est bine că persoanele se adresează instanţelor.

 

Cât de greu este de monitorizat un ordin de protecţie? 


Este greu uneori de monitorizat un ordin de protecţie de către poliţist, modul în care se face împărţirea locuinţei, mai ales în cazul în care persoanele locuiesc împreună şi, atunci e greu de monitorizat de către poliţist dacă individul care trebuia să stea în camera din stanga nu s-a dus şi în camera din dreapta. Cea mai eficientă metoda din ceea ce spun poliţiştii  e aceea de a scoate ageresorul din domiciliul comun, de a-l îndepărta. La nivel local, în Bucureşti există unul, se poate face un centru pentru agresori, adică, ok îi scoatem din acea locuinţă şi unde-i ducem? Poliţistul, în momentul  în care are un ordin de protecţie în mână de la instanţă este executoriu, nu se mai stă pe gânduri.

 Alba-neagra cu ordinul de protecţie 

Reamintim că, pe 28 aprilie 2016,  Loredana Ivan, femeia de 38 de ani care a fost ucisă cu sânge rece în magazinul fostei nore a lui Virgil Măgureanu, trăia în teroare de mai mult timp. Avusese o relaţie amoroasă cu bărbatul care a înjunghiat-o, iar în urmă cu o lună păreau fericiţi împreună. Potrivit Alinei Măgureanu femeia ar fi depus mai multe sesizări la poliţie împotriva omului care o teroriza, însă nu s-ar fi concretizat nimic. Poliţiştii susţin însă că ar fi fost depusă o singură plângere pentru hărţuire şi că dosarul fusese înaintat procurorului.

Cazul crimei de pe Calea Victoriei aminteşte de crima de la coaforul Perla. La 5 martie 2012, agentul de poliţie Gheorghe Vlădan a deschis focul în incinta coaforului de la complexul Perla din Capitală. Soţia acestuia, care voia să divorţeze de el, şi casiera coaforului au fost ucise. Alte şase persoane, angajaţi şi clienţi ai salonului, au fost rănite. Şi în acest caz, după tragedie, avea să se descopere că soţia lui Vlădan, culmea, chiar angajat al Ministerului de Interne, depusese mai multe plângeri la poliţie împotriva soţului, spunând că se teme pentru viaţa ei. Reacţia instituţiilor care ar fi tebuit s-o apere şi să-i proteje viaţa a venit însă tardiv. 

Bărbatul făcuse o obsesie pentru Loredana Ivan şi o presa să-l accepte în viaţa ei. Cei doi au avut o relaţie în urmă cu un an, s-au despărţit şi s-au împăcat la presiunile lui, dar refuzul femeii l-a făcut să devină extrem de violent. După multe ameninţări, bărbatul şi-a pus planul în practică, joi dimineaţa, când a intrat în magazinul unde lucra vânzătoarea, a bruscat-o şi a dus-o în uşa băii unde a înjunghiat-o cu mai multe lovituri de cuţit. A ales intenţionat acel loc pentru a nu fi înregistrat de camerele de supraveghere din magazin, potrivit România Tv.

Culmea ironiei este că în urmă cu mai bine de o lună, cei doi formau un cuplu fericit, ba chiar îşi făceau planuri de viitor. Îndrăgostit, bărbatul publica pe facebook fotografii cu Loredana, careia îi dedica mesaje de dragoste. "Ziua de 25 martie este ziua mea norocoasă în care am întâlnit fericirea în adevăratul sens al cuvântului. Îţi mulţumesc, minunea mea, că eşti lângă mine acum când s-a împlinit un an. Te iubesc enorm şi sper ca de acum încolo să sărbătorim împreună această dată de 25 martie toată viaţa. Eşti minunea mea, viaţa mea, sufletul meu. te iubesc enorm", a scris bărbatul pe Facebook. Se pare însă că dragostea pe care i-o purta nu l-a împiedicat să o ucidă cu sânge rece chiar cu câteva zile înainte de Paşte.

 

Dar, cum se face concret această monitorizare? De unde ştiu eu că agresorul nu a încălcat ordinul de protecţie? 

În astfel de cazuri, poliţistul este obligat să se ducă şi se informeze. Totodată,  el poate fi informat de către victimă. Ideal ar fi, într-adevăr să existe acea braţară electronică pentru a putea fi ataşată agresorului. Ştiţi că era o propunere ideală  şi care se pare că există în alte ţări. Îţi trebuie şi un sistem de monitorizare, este ideal, este nemaipomenit dacă s-ar întâmpla aşa ceva. În cazurile în care victima-agresorul stau împreună, pentru că nici unul, nici celălalt nu are unde să se ducă, e mai greu de probat pentru victime. Deşi am înţeles că instanţa ia în calcul probele audio-video şi care coroborate cu martorii pot fi elemente decisive în instanţă. Dar, repet, totul rămâne la latitudinea instanţei. 

 

     Trebuie lucrat şi la intervenţia poliţistului în locuinţă pentru a nu lăsa loc de interpretări

 

La ce ar mai trebui lucrat? Care sunt carenţele? 

Cred că trebuie lucrat şi la intervenţia poliţistului în locuinţă. Poliţiştii spun că trebuie să fie reglementată prin lege şi modalitatea prin care ei intervin în locuinţă. Mai exact, pentru a nu lăsa loc de interpretări, legea trebuie să fie clară, pentru a evita, ca în unele cazuri, poliţiştii să fie reclamaţi pentru abuz în serviciu. Pentru că sunt şi cazuri în care victima se coalizeză cu agresorul şi spune: „ce, te-am chemat eu in casa mea?“ Atunci când are ordin de protecţie în mână atunci nu mai e dubiu, intră cu acordul victimei, are o decizie a instanţei care are rol executoriu. Dar,  asta trebuie să fie stipulat în ordinul de protecţie. Ar fi ideală reţinerea agresorului, dar asta stabileşte instanţa. În unele ţări,poliţia îl reţine pentru trei zile pe cel reclamat pentru violenţă,  iar în acele trei zile victima face demersuri pentru obţinerea unui ordin de protecţie.  În caz contrar, de multe ori,  cea care depune plângere stă cu frica în sân, gândind:  „am depus plângere şi iar îmi iau bătaie, ceea ce se şi întâmplă. Agresorul a aflat că victima a depus plângere, a mers peste ea şi a amorât-o. Totodată, cred că societatea românească ar trebui să reacţioneze mai prompt şi să-l ajute, pe cel de lângă el- pe stradă, în mijloacele de transport- atunci când acesta are o problemă, căci mâine putem să fim noi în locul lui. 

 

 Alba-neagra cu ordinul de protecţie 

Reamintim că, pe 28 aprilie 2016,  Loredana Ivan, femeia de 38 de ani care a fost ucisă cu sânge rece în magazinul fostei nore a lui Virgil Măgureanu, trăia în teroare de mai mult timp. Avusese o relaţie amoroasă cu bărbatul care a înjunghiat-o, iar în urmă cu o lună păreau fericiţi împreună. Potrivit Alinei Măgureanu femeia ar fi depus mai multe sesizări la poliţie împotriva omului care o teroriza, însă nu s-ar fi concretizat nimic. Poliţiştii susţin însă că ar fi fost depusă o singură plângere pentru hărţuire şi că dosarul fusese înaintat procurorului.

Cazul crimei de pe Calea Victoriei aminteşte de crima de la coaforul Perla. La 5 martie 2012, agentul de poliţie Gheorghe Vlădan a deschis focul în incinta coaforului de la complexul Perla din Capitală. Soţia acestuia, care voia să divorţeze de el, şi casiera coaforului au fost ucise. Alte şase persoane, angajaţi şi clienţi ai salonului, au fost rănite. Şi în acest caz, după tragedie, avea să se descopere că soţia lui Vlădan, culmea, chiar angajat al Ministerului de Interne, depusese mai multe plângeri la poliţie împotriva soţului, spunând că se teme pentru viaţa ei. Reacţia instituţiilor care ar fi tebuit s-o apere şi să-i proteje viaţa a venit însă tardiv. 

Bărbatul făcuse o obsesie pentru Loredana Ivan şi o presa să-l accepte în viaţa ei. Cei doi au avut o relaţie în urmă cu un an, s-au despărţit şi s-au împăcat la presiunile lui, dar refuzul femeii l-a făcut să devină extrem de violent. După multe ameninţări, bărbatul şi-a pus planul în practică, joi dimineaţa, când a intrat în magazinul unde lucra vânzătoarea, a bruscat-o şi a dus-o în uşa băii unde a înjunghiat-o cu mai multe lovituri de cuţit. A ales intenţionat acel loc pentru a nu fi înregistrat de camerele de supraveghere din magazin, potrivit România Tv.

Culmea ironiei este că în urmă cu mai bine de o lună, cei doi formau un cuplu fericit, ba chiar îşi făceau planuri de viitor. Îndrăgostit, bărbatul publica pe facebook fotografii cu Loredana, careia îi dedica mesaje de dragoste. "Ziua de 25 martie este ziua mea norocoasă în care am întâlnit fericirea în adevăratul sens al cuvântului. Îţi mulţumesc, minunea mea, că eşti lângă mine acum când s-a împlinit un an. Te iubesc enorm şi sper ca de acum încolo să sărbătorim împreună această dată de 25 martie toată viaţa. Eşti minunea mea, viaţa mea, sufletul meu. te iubesc enorm", a scris bărbatul pe Facebook. Se pare însă că dragostea pe care i-o purta nu l-a împiedicat să o ucidă cu sânge rece chiar cu câteva zile înainte de Paşte.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră