Eroul

08 Iul 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Eroul

Oamenii nu mai citesc, au obosit să citească până şi o ştire. Citesc titluri. Le e suficient pentru a trage concluzii şi a comenta. Acesta este un titlu, un singur cuvânt. Căci este titlul unui articol despre un om şi sacrificiul lui. Şi poate că aşa oamenii vor citi mai mult decât un titlu şi vor afla astfel că încă mai există eroi printre noi.

Eroul este  locotenent-comandorul Florin Rotaru. Avea 36 de ani, era căsătorit şi tatăl a doi copii. Era absolvent al Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din anul 2005. Pentru el, sâmbătă a fost ultimul zbor.

Un avion Mig 21 Lancer, care participa la mitingul aerian organizat cu prilejul Zilei Porţilor deschise de la Baza Aeriană Borcea, s-a prăbuşit în timpul demonstraţiei, în apropierea staţiei de taxare de la Feteşti. Pilot era Florin Rotaru.

Martori la prăbuşirea avionului MiG 21 - LanceR (dintre cele supranumite "sicrie zburătoare", din cauza vechimii şi condiţiei lor tehnice) spun că, dacă pilotul se catapulta, avionul îşi continua drumul spre public şi "ar fi fost jale", iar toţi cei prezenţi acolo ar trebui să îi aducă un omagiu pilotului decedat în urma accidentului.

Florin Rotaru îndeplinea funcţia de pilot-şef  în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă a Bazei 86 Aeriană Feteşti şi era pilot clasa I, având la activ peste 400 de ore de zbor, din care aproximativ 250 pe MiG-21.

"Din ordinul ministrului Apărării Naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice. Totodată, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar şi au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă, până la finalizarea anchetei de specialitate", anunţă MApN.

Din ordinul ministrului Apărării Naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice, arată MApN.

Potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar şi au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă, până la finalizarea anchetei de specialitate.

Participanţii la Ziua Porţilor Deschise de la baza Borcea, care au văzut cum s-a prăbuşit avionul în care se afla Florin Rotaru, au scris pe pagina de Facebook a MApN că, dacă pilotul se „catapulta, avionul îşi continua drumul spre public”, numindu-l un erou care a făcut sacrificiul suprem.

Despre piloţi se spune că nu mor niciodată. Ei doar decolează şi nu se mai întorc! Dumnezeu să-l odihnească pe Florin Rotaru! Zbor lin!

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră