Ultimatum. Vor drepturi de autor pe imaginea Casei Poporului

15 Feb 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Ultimatum. Vor drepturi de autor pe imaginea Casei Poporului

"S-a făcut un memorandum prin care moștenitorii solicită, prin avocați, să fie contactați de Camera Deputaților, la sediul profesional, în mod ultimativ, până pe data de 15 februarie, în vederea încheierii unui contract de licențiere cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală privind imaginea Parlamentului, pentru că ei sunt succesorii în drepturi rezultând din certificatele de înregistrare la OSIM", a declarat luni secretarul Camerei, Niculae Mircovici, conform Agerpres.

El a adăugat că, în prezent, există un proces pe rol pe acest subiect și numai când procesul respectiv va fi finalizat se va pune problema unui dialog cu cei "interesați de această problemă". "Atâta timp cât există un proces pe rol, noi nu avem ce discuții a purta cu cei care se consideră îndreptățiți la anumite lucruri și pe care ni le solicită nouă", a mai spus Mircovici.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, afirma într-un interviu acordat dcnews.ro, că Palatul Parlamentului, o construcție la care românii au cotizat ani de-a rândul nu aparține statului român, ci unei persoane fizice. "Suntem singurul Parlament din Europa și din lume care nu putem să facem produse pentru a le vinde fără acordul persoanei care deține aceste chestiuni", spunea Zgonea.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră