Drama unui băiat de 13 ani diagnosticat cu cancer. Un SMS de 2 Euro la 8832 cu textul “Antonio” îl ajută în lupta cu maladia

22 Ian 2019
Drama unui băiat de 13 ani diagnosticat cu cancer. Un SMS de 2 Euro la 8832 cu textul “Antonio” îl ajută în lupta cu maladia

Antonio Hoinaru este un copil de numai 13 ani, care până la această vârstă a dobândit maturitatea vieții, înainte de vreme.

A fost un copil absolut normal, ca toți copiii: joacă, entuziasm, prietenii frumoase si visuri mărețe, lucruri cât se poate de firești pentru un copil.

Dar toate s-au năruit începând cu data de 09.05.2018, când s-a simțit pentru prima oară rău. A avut vărsături și mai apoi niște erupții pe picioare.

La prima examinare a medicului, părea a fi „vărsat de vânt” dar, nefiind sigur și situația agravându-se, în sensul că acele bubițe au început să erupă, copilul a fost trimis la Spitalul Sfânta Maria din Iași.

La 5 zile de la internarea la terapie intensivă și investigații medicale amănunțite, i s-a pus cruntul diagnostic: Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă.

Mama lui Antonio, la aflarea teribilei vești, și-a pierdut cunoștința, a leșinat. După ce și-a revenit, a intrat într-o depresie cumplită. Și astăzi starea ei de sănătate este ținută sub strictă supraveghere medicală și întreținută cu medicamente antidepresive.

La început, Antonio nu a înțeles prin ce trece , cât de gravă este boala de care suferă. Dar, tot auzind din discuțiile medicilor cu mama lui, termenii medicali necunoscuți, a căutat pe internet ce înseamnă chimioterapie, transfuzie, leucemie.

A fost devastat! Încerca din răsputeri și nu reușea să găsescă răspunsuri la nenumăratele întrebări care îi fulgerau mintea: De ce eu? Cu ce am greșit să merit așa ceva? Mâncarea nesănătoasă m-a adus aici? Ce voi face cu școala? Ce le voi zice prietenilor mei? Cum mă vor privi de acum? Vor mai vrea să fim prieteni sau se vor teme de mine?

Întrebări grele pentru oricine, cu atât mai mult pentru un copil de doar 13 ani.

Începând cu data de 22 mai 2018, pentru Antonio au urmat 125 de zile de spitalizare. Pentru 125 de zile, secția de oncologie a Spitalului Sfânta Maria, din Iași, i-a fost casă.

Această perioadă l-a maturizat cât pentru o viață întreagă. Au urmat primele 3 cure de chimioterapie. A acceptat lupta directă cu el însuși și cu nemiloasa boală. O luptă care, parcă, pe zi ce trece este din ce în ce mai grea.

Antonio și mama lui își doresc o șansă la un tratament care să le dea speranță. După disperate căutări și lungi discuții cu familii care trec prin drame asemănătoare, i s-a sugerat o clinică din străinătate.

Acolo au fost tratați de cancer zeci de copii din România, cu boli asemănătoare și chiar mai grave. Copilul trebuie sa efectueze transplant medular și, din fericire, în urma analizelor, este compatibil cu mama lui.

În zilele ce urmeaza este programat la procedura medicală, însă costurile sunt mult peste posibilitățile familiei.

Cum îl putem ajuta pe Antonio în lupta cu cancerul?

Deoarece costurile sunt mari, mult peste puterile şi resursele părinților – peste 100.000 de Euro, aceştia au mare nevoie ajutorul nostru ca să-şi salveze copilul.

Asociaţia “Salvează o inimă” a răspuns prompt la strigătul de ajutor al familiei şi au demarat o campanie de strângere de fonduri pe platforma sa de donaţii - https://salveazaoinima.ro/campaigns/antonio-hoinaru/, unde peste 7500 de români au dăruit din puţinul pe care-l au pentru a-l salva pe Antonio.

Până în prezent s-au donat în total aproximativ 75.000 de Euro. De asemenea, donaţiile mai pot fi făcute şi prin SMS, la 8832, cu textul “Antonio” sau prin transfer bancar în consturile Asociaţiei: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră