Dragnea şi-a pus costumul de haiduc şi s-a dus la Bistriţa

14 Mai 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Dragnea şi-a pus costumul de haiduc şi s-a dus la Bistriţa Galerie foto (3)

Duminică, de Ziua Națională a Portului Tradițional, năsăudenii au încercat să înscrie două recorduri în Guiness Book: pentru cea mai mare adunare de oameni îmbrăcați în costume populate și pentru cel mai mare dans românesc.

La atingerea recordului şi-au adus contribuţia nu numai localnicii, ci şi personalităţi publice ca Liviu Dragnea şi Gabi Balint. Liderul PSD a venit la Năsăud îmbrăcat într-un costum popular tradițional din Teleorman, pe care spune că l-a moștenit de la un străbunic, care a fost haiduc.

"Are peste o sută de ani (costumul — n.r.). (...) Îl am de la părinți, de la familie, e foarte vechi. A fost purtat și de un haiduc, străbunicul meu. Vă spun sincer, nu mă interesează foarte mult recordul, mă interesează să particip la această sărbătoare a portului popular, care este de fapt o sărbătoare a românismului, în condițiile în care mulți ne tot spun de câțiva ani de zile că nu mai este de actualitate să vorbim despre tradiții, despre obiceiuri, despre patriotism și rădăcinile noastre și să vorbim despre globalizare", a declarat Dragnea, conform agerpres.ro.

"Astăzi am fost alături de cei peste 10 000 de oameni îmbrăcați în portul tradițional, care și-au propus ca, de Ziua Costumului Popular, să intre în Cartea Recordurilor. O onoare și o mândrie pentru mine!", a scris Dragnea, ulterior, pe pagina sa de Facebook.

Fostul internaţional Gabi Balint s-a arătat bucuros că lumea încă mai ține la portul popular. " Nu trebuie să ne uităm obiceiurile, asta este cel mai important, să nu uităm de unde am plecat și să păstrăm acest port popular, pentru că e minunat, e superb. (...) Eu, când eram mic, nu am avut norocul să am costum popular, îmi doream foarte mult, îmi doream și o pereche de opinci la un moment dat, ca să joc fotbal cu ele. Și acum mă bucur că pot să am ocazia să port costumul popular", a spus Balint. 

Rezultatele oficiale privind înregistrarea celor două recorduri nu au fost anunţate încă. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră