Dosarul violatorilor din Vaslui: Procurorii de caz, cercetaţi de Parchetul General încă din 25 iunie

27 Iul 2015
Dosarul violatorilor din Vaslui: Procurorii de caz, cercetaţi de Parchetul General încă din 25 iunie
Parchetul General a anunţat astăzi că procurorii de la Vaslui au fost verificaţi, începând din 25 iunie, în legătură cu modul în care au reprezentat Ministerul Public în instanţă când judecătorii au dispus eliberarea celor şapte violatori din arest preventiv. Odată cu finalizarea acestor verificări, procurorii de la Vaslui vor fi cercetaţi disciplinar. 

 "La data de 25 iunie 2015, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea unor verificări, prin procuror anume desemnat, cu privire la modalitatea în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au asigurat reprezentarea Ministerului Public în dosarul nr. 9116/ 333/ 2014, aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, generat de împrejurarea că șapte inculpați, trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunilor de viol în formă agravată și lipsire de libertate în mod ilegal, au fost puși în libertate", informează un comunicat al Parchetului General.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că rezultatul verificărilor arată existenţa unor indicii privind comiterea de către Ingrid Botezatu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui şi procuror de şedinţă, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t. din Legea 303/2004, respectiv exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, constând în neverificarea în termenul prevazut de lege a legalităţii şi temeiniciei incheierii din 2 aprilie 2015 a Judecătoriei Vaslui, prin care s-a înlocuit arestul preventiv cu o altă măsură mai uşoară în cazul tinerilor acuzaţi de viol. 

"Ca urmare a finalizării verificărilor efectuate, la data de 27 iulie 2015 a fost trimis la Inspecția Judiciară documentul conținând concluziile acestor verificări, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraților dispusă de către inspectorii din cadrul Inspecției", se mai arată în comunicatul Parchetului General.

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră