E OFICIAL! DOSAR PENAL pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului mort. Se pregătesc anchetatorii să trimită dosarul la PARCHETUL MILITAR?

23 Oct 2015
E OFICIAL! DOSAR PENAL pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului mort. Se pregătesc anchetatorii să trimită dosarul la PARCHETUL MILITAR?
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat, astăzi, oficial că a deschis dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului produs în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Tot astăzi, polițistul de la rutieră Bogdan Cosmin Gigină, care și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă în timp ce se afla în fruntea unei coloane oficiale, a fost înmormântat cu onoruri militare astăzi la Cimitirul Ghencea Civil.

Cităm din comunicatul Parchetului de pe lângă Truibunalului Bucureşti:

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost sesizat, la 20 octombrie 2015, cu privire la un accident rutier produs la aceeaşi data, în Bucureşti, soldat cu decesul numitului G.B.C. (agent de poliţie), pe rolul acestei unităţi de parchet fiind constituit un dosar având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă.

Până în prezent, în cauză au fost efectuate o serie de acte de urmărire penală precum: audierea unor martori, solicitarea unor înscrisuri şi informaţii de la diferite instituţii, ridicarea unor imagini surprinse de camerele de supraveghere. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca unitate de parchet întâi sesizată, efectuează cercetări cu privire la toate aspectele privind accidentul rutier produs la data mai sus menţionată, iar în situaţia în care vor rezulta indicii care să atragă o altă competenţă, se va proceda în conformitate cu dispoziţiile legale incidente“, potrivit comunicatului. 

Poliţistul mort în accident lucra de opt ani în MAI

La slujba de înmormântare de la Cimitirul Ghencea Civil au luat cuvântul colegii săi de la Brigada Rutieră și s-a citit ordinul de avansare post-mortem la gradul de subinspector. Polițistul avea 28 de ani, era căsătorit și lucra de 8 ani în Ministerul Afacerilor Interne. El a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost transportat după ce, în seara de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident în timp ce se afla în misiune.

Poliția Capitalei a anunțat că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. "Polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic", a precizat Poliția Capitalei.

Conform Poliției Capitalei, incidentul s-a produs pe strada Știrbei Vodă din București, iar groapa fusese săpată de o companie de gaze.


 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră