Doi ani de la tragedie. Doi ani de când plângem victimele de la #Colectiv

30 Oct 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Doi ani de la tragedie. Doi ani de când plângem victimele de la #Colectiv Galerie foto (2)

Posturile de televiziune care apucaseră să afle câte ceva titrau: "Explozie într-un club din Bucureşti". "Victime, într-un club din Bucureşti, în urma unui incendiu". Şi, brusc, un titlu care te făcea să sari efectiv de pe scaun, oricât de obosit ai fi fost: "18 morţi în urma incendiului din clubul bucureştean". 18 morţi? La noi? Explozie! Ce e asta? Gândurile te duceau la atentatele cu care te îngroziseră tot ziariştii care anunţau grozăvii de prin Europa.

Apoi ştiri din ce în ce mai îngrozitoare despre tragedia de la Clubul Colectiv, din Bucureşti. Număram, cu toţii, ca hipnotizaţi, morţii şi răniţii, de parcă nu ar fi fost vorba despre o tragedie petrecută la noi, ci aiurea. Nu ne dezmeticeam. Oroarea ni se etala cu nonşalanţă şi noi număram, ca roboţii. Zile în şir, printre lacrimi. O ţară întreagă avea să descopere, acum doi ani, ce înseamnă oroarea la ea acasă şi cum incompetenţa, corupţia şi nesimţirea, mână în mână, năşteau monştrii din viaţa noastră.

Au trecut doi ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. Au murit 65 de oameni în urma acestei tragedii. Alţii sunt marcaţi pe viaţă, fizic şi sufleteşte, de bulgării de foc năpustiţi asupra lor. 

Trupa Goodbye to Gravity susținea în club un concert de lansare a unui nou album. Incendiul a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul concertului și s-a extins rapid, lăsând în urmă prăpădul. Întâmplare sau nu, un vers al unei melodii a trupei spunea că în ziua în care cedezi, în ziua aia eşti mort. Aşa, la modul general. Parcă dorind să ne spună tuturor să nu cedăm. Să nu uităm şi să nu cedăm în faţa nesimţiriii, a indolenţei, a inconştienţei, a corupţiei, a incompetenţei. 

După doi ani de tăcere, Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru Digi24 despre ce s-a întâmplat până în momentul tragediei. Bărbatul spune că nu şi-a pus problema că locul reprezintă un pericol, mai ales că imobilul fusese controlat chiar de pompieri. Costin Mincu crede că dacă autorităţile trec uşor peste ce s-a întâmplat la Colectiv, o astfel de tragedie se poate întâmpla din nou.

La împlinirea a doi ani de la incendiul din Clubul Colectiv, care a curmat viața a 64 de tineri, președintele Klaus Iohannis și-a pus drept fotografie de copertă, pe contul oficial de Facebook, numele tuturor victimelor.

Sub titulatura „#Colectiv. 30 octombrie 2015”, sunt trecute pe fond negru numele celor 64 de victime și vârsta acestora. Cea mai tânără avea 15 ani, cea mai în vârstă, 48 de ani.
În spatele banner-ului cu nume se văd multe lumânări aprinse.

Fostul premier Victor Ponta, care a demisionat, după tragedia de la Colectiv, a postat următorul mesaj în pagina sa de Facebook, la doi ani de la evenimente.

"La 2 ani dupa tragedia de la “Colectiv” consider ca am dreptul sa imi spun si eu cateva ganduri ( oricine se considera ofensat de acest lucru sa tina cont de regretele mele) :

1. In primul rand vreau sa transmit inca o data condoleante familiilor victimelor si tuturor celor care au avut de suferit - imi pare rau daca tragedia lor a fost vreodata speculata in mod politic sau daca uitarea opiniei publice le face o nedreptate

2. Consider si acum ca am luat decizia corecta de a demisiona din functia de Prim Ministru ( chiar daca nu am nicio responsabilitate directa in ceea ce priveste functionare unor asemenea cluburi) / suparararea si indignarea publica din acel moment aveau nevoie de un “paratraznet” si este normal ca in momente atat de grave sa iti asumi macar o demisie din functie /

3. Regret faptul ca dupa demisia mea nu am vazut nicio masura concreta pentru prevenirea unor tragedii de acest fel / ba chiar cred ca situatia este mai rea acum - nu doar la cluburi dar si la scoli, spitale, etc / ca tata traiesc o teama cumplita in fiecare seara in care fiul meu merge in Centrul Vechi si cred ca suntem toti responsabili pentru pericolul in care ne punem copiii sa traiasca

4. Au fost oameni politici care au profitat oportunistic de tragedia de la “Colectiv” - nu mai sunt suparat pe ei si imi doresc doar sa nu mai repete acest comportament!

Dumnezeu sa ii ierte pe cei care si-au pierdut viata / si sa ne ajute pe noi toti sa fim mai buni si mai intelepti!

Update - cu riscul ca se vor supara multi o sa cer echipei mele sa stearga comentariile politice - chiar nu sunt potrivite acum."

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră