Directorul Operei Nationale a fost reținut

13 Mai 2015
Directorul Operei Nationale a fost reținut
Directorul Operei Naţionale din Bucureşti, Răzvan Ioan Dincă, și un alt angajat al instituției au fost reţinuți, în noaptea de marți spre miercuri, fiind acuzați de achiziţii frauduloase.

În urma audierilor desfăşurate de sediul Poliţiei Sector 1, cei doi urmează să fie duşi la Judecătoria Sectorului 1 cu propunerea de arestare preventivă pentru abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese.

Procurorii au descins, marți dimineata, la sediul instituției, controlând contractele încheiate în ultimii patru ani pe bani publici. Actuala conducere ar fi încheiat intelegeri cu firme în care avea interese, relatează Digi24. Unul dintre contractele ce ridică mari semne de întrebare este cel de construcţie a noii săli de spectacole a Operetei din Bucureşti.

Valoarea lui a crescut de câteva ori, spun anchetatorii, care vor să vadă de ce. De altfel, anchetatorii au suspiciuni că majoritatea contractelor ar fi fost umflate. (M.M.)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră