GREVĂ GENERALĂ LA ROMATSA DIN 1 SEPTEMBRIE. Ce drepturi au CĂLĂTORII rămaşi cu zborurile ANULATE

25 Aug 2015
GREVĂ GENERALĂ LA  ROMATSA DIN 1 SEPTEMBRIE. Ce drepturi au CĂLĂTORII rămaşi cu zborurile ANULATE
Traficul aerian va fi paralizat pe 1 septembrie de la ora 11.00, când sindicaliştii de la Romatsa vor intra în grevă. Motivul?- Aceştia cer demisia actualului şef al instituţiei, salarii mai mari şi condiţii mai bune de lucru. Declanşarea protestului ar paraliza însă două treimi din zborurile avioanelor. Călătorii rămaşi cu  zborurile anulate din cauza grevei de la ROMATSA vor avea dreptul să fie despăgubiţi. Pasagerii pot primi până la 600 de euro înapoi, cu o singură condiţie: zborul să fie anulat cu mai puţin de 2 săptămâni înaintea plecării.

„Legislaţia prevede compensaţiile pentru anularea zborurilor se fac când anularea nu a fost anunţată cu minimum 2 săptămâni înainte. Dacă nu va fi aşa şi zborurile vor fi anulate în timp mai scurt, au dreptul la compensaţii de până la 600 de euro sau 250 de euro pt zboruri de până la 1.500 km. Important e ca cetăţenii să păstreze biletele, toate documentele cu care au făcut achiziţia biletelor", a declarat la România TV Sorin Milea de la Agenţia Pentru Protecţia Consumatorului. Controlorii de trafic sunt obligaţi, prin lege, sa asigure o treime din traficul aerian. 

Mese gratuite în cazul întârzierilor 

Totodată, potrivit Centrul European al Consumatorilor - ECC Romania,  pasagerii companiilor de transport aerian care au avut zborurile întârziate sau anulate ca urmare a grevei controlorilor de trafic trebuie să fie informați asupra drepturilor pe care le au, dar şi să primească mese și răcoritoare proporționale cu timpul de așteptare și două apeluri telefonice gratuite.

În privința compensațiilor prevăzute pentru anulări și întârzieri prelungite (ajungerea la destinație cu o întârziere egală sau mai mare de trei ore), situația acestora trebuie analizată de la caz la caz împreună cu măsurile luate de compania aeriană pentru a limita prejudiciul cauzat pasagerilor.

Ce nemulţumiri au angajaţii ROMATSA 

Angajaţii ROMATSA vor declanşa grevă generală pe 1 septembrie, de la ora 11.00, dacă autorităţile nu vor rezolva până atunci problemele cu care se confruntă salariaţii, a declarat preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România, Gabriel Tudorache.  Controlorii de trafic aerian cer demisia sau demiterea directorului ROMATSA, pe care îl acuză de ilegalităţi, şi vor un nou contract colectiv de muncă.

"Vom declara grevă generală la nivelul RA ROMATSA, în toate subunitățile, începând cu data de 1 septembrie 2015, ora 11:00, dacă până în acel moment organele statului abilitate nu vor reuși să rezolve problemele pe care le avem la ROMATSA. Pot să vă spun că sunt probleme de viață și de moarte la ROMATSA. Deci nu e vorba de bani, nu e vorba de absolut nimic, ci chiar de viață și de moarte, de siguranța pasagerilor, de siguranța salariaților ROMATSA. Avem un număr de peste 20 de procese pe care le-am intentat conducerii. Dacă până la 1 septembrie nu se găsesc soluții și organele statului nu iau absolut nicio măsură, vom declanșa această grevă generală așa cum am anunțat deja. Impactul va fi, din punctul nostru de vedere, catastrofal, din cauza faptului că greva nu o să dureze doar două ore, ci este o grevă generală, totală, ceea ce înseamnă că va zbura practic deasupra României doar o treime din traficul programat în fiecare zi și, bineînțeles, așa cum prevede legea, vom asigura toate excepțiile, situațiile de urgență, SMURD, Poliție Miliară, președinți etc. De asemenea, am fost informat, cel puțin eu, de către comandantul adjunct al Jandarmeriei Române, care a participat, a stat permanent în sediul ROMATSA, că a avut loc o discuție telefonică între directorul general și domnul ministru și că ne așteaptă la ora 14:00", a spus Gabriel Tudorache.

Săptămâna trecută, liderul sindical a declarat că i-a trimis ministrului Transporturilor, Iulian Matache, și DNA un document prin care solicită "demiterea tuturor celor care au fost angajați ilegal în această întreprindere, începând cu cei trei domni generali".

„Azi (19 august — n.r.) suntem într-o situație explozivă având în vedere faptul că absolut toate înțelegerile pe care le-am avut, și sunt procese verbale semnate atât de comisia patronatului cât și de cea a sindicatului, nu s-au respectat.(...) În cursul zilei de mâine, sau chiar astăzi, vom trimite către toți reprezentanții prin mail, electronic, o propunere de dată pentru începerea grevei generale și, în momentul în care vom întruni două treimi, cum scrie în statul sindicatului ATSR (Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România — n.r.), vom anunța greva generală', a declarat ssăptămâna trecută Gabriel Tudorache.

Pe 15 iulie a.c., controlorii de trafic au intrat în grevă de avertisment timp de două ore, între 11:00 și 13:00. Au fost afectate 17 zboruri, dintre care 11 decolări și șase aterizări. Potrivit directorului general al regiei, Ion Aurel Stanciu, ROMATSA a pierdut din cauza grevei de două ore 250.000 euro.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră