DILEMĂ. Poate poliţistul local să sancţioneze şoferii care încalcă regulile de circulaţie? Curtea Supremă a dat VERDICTUL

20 Iun 2017 | scris de Mara Răducanu
DILEMĂ. Poate poliţistul local să sancţioneze şoferii care încalcă regulile de circulaţie? Curtea Supremă a dat VERDICTUL

Poate poliţistul local să sancţioneze şoferii care încalcă regulile de circulaţie? Este dilema şoferului care nu ştie niciodată sau aproape niciodată cu exactitate care sunt atribuţiile Poliţiei Locale.  Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a oferit o lămurire foarte interesantă în materia contravențiilor rutiere. Curtea a spus că polițistul local nu poate să-i ceară șoferului informații cu privire la cine i-a dat dreptul să conducă mașina respectivă și nici nu-i poate aplica amenda din Codul rutier pentru că a refuzat să dea detalii. Referirea la polițistul local nu există în textul de lege pe care l-a analizat Curtea, dar există referirea expresă la cel rutier. De altfel, referiri la polițistul local nu se regăsesc nicăieri în Codul rutier, tocmai de aceea, decizia de ieri a Curții e un indicator important la acest capitol, potrivit avocatnet.ro. 

Iată care sunt atribuţiile  activitatea poliției locale se numără și circulația pe drumurile publice. Concret, în acest domeniu, polițiștii locali au atribuții precum:

  • pot să oprească conducătorii auto exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în Legea nr. 155/2010 (atenție, nu în Codul rutier!);
  • acordă sprijin unităților/structurilor teritoriale ale Poliției Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului;
  • asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente și ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor și a făptuitorilor;
  • constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor în aceste cazuri:
    • pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar;
    • pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă și accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule;
    • pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede și vehicule cu tracțiune animală;
    • pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulația în zona pietonală, în zona rezidențială, în parcuri și zone de agrement, precum și pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional pentru persoanele cu handicap.

Ce referiri se fac în Codul Rutier 

În Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier), nu se regăsesc referiri decât la polițistul rutier. Cu toate acestea, au existat șoferi care au fost amendați de polțiștii locali pentru că nu purtau centura de siguranță, spre exemplu, sau ca în speța adusă în atenția ICCJ, în decizia de care vorbeam mai sus, pentru că au refuzat să prezinte anumite informații. În sesizarea făcută ICCJ, Avocatul Poporului a pornit de la contravenția respectivă (refuzul de a prezenta anumite informații) și a subliniat că există o diferență evidentă între cei doi, iar referirea la polițistul rutier din Codul rutier nu poate să fie extinsă și la polițistul local.

Așa cum arată Avocatul, unele instanțe de judecată au considerat că, dacă cel de la locală are dreptul să aplice sancțiuni pentru oprirea nepermisă, atunci ar avea competența să-i ceară șoferului și să se identifice, în caz contrar putând să-l amendeze. Alte instanțe au dat dreptate șoferilor amendați și au considerat că "poliția locală nu are competență funcțională de a solicita datele de identificare ale persoanelor care se fac vinovate de încălcarea normelor legale indicate, apreciindu-se că sancțiunea poate fi aplicată doar de poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române", potrivit informațiilor citate de Avocatul Poporului.

Cei care au susținut o astfel de interpretare s-au sprijinit pe următoarea regulă: Legea poliției locale, unde se prevăd acele contravenții pe care le-am menționat mai sus, aduce niște excepții de la reglementarea din Codul rutier, unde competența este exclusiv a poliței rutiere; însă o excepție e de strică interpretare și aplicare, neputând fi extinsă și la alte contravenții prevăzute de Codul rutier.

Citiţi mai multe pe avocatnet.ro. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră