Dăncilă organizează propria dezbatere electorală, în paralel cu cea a lui Iohannis

19 Noi 2019
Dăncilă organizează propria dezbatere electorală, în paralel cu cea a lui Iohannis

Viorica Dăncilă, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) ajunsă în turul doi al alegerilor prezidențiale, va organiza propria dezbatere electorală marți, la ora 18:00, la Parlament. La acest eveniment, Viorica Dăncilă şi PSD îi „invită pe reprezentanţii mass-media la un dialog deschis”. O oră mai târziu, la ora 19:00 va avea loc dezbaterea lui Klaus Iohannis cu jurnalişti, politologi şi alţi formatori de opinie, anunţată încă de săptămâna trecută.

Președintele în exercițiu, candidat pentru un al doilea mandat prezidențial, a refuzat participarea la o dezbatere electorală alături de contracandidata sa social-democrată, invocând faptul că nu poate exista nicio dezbatere cu un candidat ”al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani”.

”Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României”, a spus Iohannis în apărarea poziției sale, aspru criticată de mulți dintre observatorii scenei politice.

„Candidatul PSD la Președinția României, Viorica Dăncilă, invită reprezentanții mass-media la un dialog deschis, astăzi, 19 noiembrie 2019, începând cu ora 18.00. Evenimentul este organizat la Palatul Parlamentului, “Sala Spiru Haret”, nivel P.

Accesul este liber pentru toți reprezentanții mass-media desemnați de către instituțiile pe care le reprezintă. Intrarea jurnaliştilor se face pe baza legitimației de presă și a actului de identitate la intrarea S2, începând cu ora 16.00”, se arată în comunicatul transmis de PSD.

UPDATE

Viorica Dăncilă a declarat marţi că nu îşi asumă asaltul asupra justiţiei.

Viorica Dăncilă a reluat marţi afirmaţia conform căreia o confruntare cu Iohannis arăta cum sunt fiecare dintre ei, dar mai ales ceea ce a făcut fiecare, numindu-lpe preşedinte laş şi arogant.

Ea prezintă prezintă un bilanţ comparativ al activităţii.

Dăncilă afirmă că a avut 41 de vizite externe şi 100 de primiri la Bucureşti, în timp ce Iohannis a avut 25 de deplasari externe si 40 de primiri la Bucureşti.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră