Dana Gîrbovan, despre cazul Sorinei: A fost şocant modul cum a acţionat procurorul

26 Iun 2019
Dana Gîrbovan, despre cazul Sorinei: A fost şocant modul cum a acţionat procurorul

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din României (UNJR), Dana Gîrbovan, a fost invitata emisiunii "Marius Tucă Show", marţi seara.

Au fost dezbătute teme de actualitate, dar şi situaţia din sistemul judiciar, modificările legislative, statul de drept.

Judecătorul Dana Gîrbovan a declarat, la Marius Tucă Show, că situaţia fetiţei din Baia de Aramă, Sorina, a şocat şi a creat emoţie în rândul opiniei publice din cauza modului în care procurorul a acţionat, fiind acolo pentru a pune în aplicare un mandat de percheziţie, însă copilul nu e obiect sau înscris.

De asemenea, preşedintele UNJR, a declarat, la "Marius Tucă Show", că instituţiile care ar fi trebuit să apere independenţa justiţiei sunt cele care au semnat pact cu un serviciu secret lucru de nepermis într-un stat european, relatează mediafax.ro.

„Ceea ce a creat această emoţie publică extraordinară este evident, pentru că a fost implicat un copil. Astfel de evenimente care relevă suferinţa unui copil atrag o mare simpatie şi emoţie publică. Ce a fost distinct în caz e că un procuror a mers şi a ridicat copilul din familia în care crescuse, familia fostului asistent maternal pentru a o preda, aşa cum spune singură, părinţilor adoptivi în baza unui mandat de precheziţie. (...) Am spus şi repet: ca regulă, hotărârile se pun în executare de către executorii judecătoreşti, după procedura. Ce a fost şocant a fost modul în care procurorul a acţionat asupra copilului, acest lucru a stârnit emoţie”, a declarat judecătorul Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), la Marius Tucă Show.

Potrivit magistratului, problema fetiţei din Baia de Aramă scoate la iveală probleme privind lipsa procurorilor specializaţi pentru astfel de cazuri.

„Să ai în vedere şi sensibilitatea minorului şi a cauzei. Din păcate, acest lucru este teoretic. Procurorul s-a dus pentru a pune în executare un mandat de percheziţue în care se spunea să ridice obiecte şi înscrisuri pentru a se proba infracţiunea pentru care ei fuseseră sesizaţi. Un copil nu e un înscris şi nici un obiect să fie ridicat. (...) Din cauza acestei metode intempestive de a pune în execuţie hotărârea de adopţie, copilul a fost lipsit de consiliere psihologică”, a mai spus Gîrbovan.

Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, a declarat, la "Marius Tucă Show" că instituţiile care ar fi trebuit să apere independenţa justiţiei sunt cele care au semnat pact cu un serviciu secret lucru de nepermis într-un stat european.

"Cum este posibil, pentru numele lui Dumnezeu, ca într-o ţară europeană, unde clamăm valorile europene, să permitem unui serviciu militarizat să incheie pacte secrete cu ÎCCJ, cu Inspecţia Judiciară, cu CSM şi parchetul general, întreg sistemul judiciar. De ce nu a ieşit lumea să se revolte? De ce nu am făcut toţi grevă să ne revoltăm? Cum să vorbeşti despre independenţa justiţiei când tu trebuia să aperi independenţa, Înalta Curte, Inspecţia aţi încheiat asftel de protocoale", a declarat Dana Gîrbovan, la "Marius Tucă Show".

Preşedintele UNJR, care a avut zeci de reacţii publice cu privire la efectul nociv al protocoalelor secrete din justiţie, spune acum că la baza lor stă de fapt mentalitatea învechită

"Avem o problema de mentalitate la nivel de cetăţean, nu am reuşit să ne rupem de greaua moştenire comunistă, de apucăturile de acum 30 de ani, pentru a trai în democratie, a ne simti liberi", a mai spus Gîrbovan.

URMĂRIŢI AICI EMISIUNEA:

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră