ATENŢIE, ȘOFERI! Ceață densă pe A2 București - Constanța. Vezi cum se circulă pe drumurile din țară

20 Ian 2016 | scris de Veronica M. Florentina
ATENŢIE, ȘOFERI! Ceață densă pe A2 București - Constanța. Vezi cum se circulă pe drumurile din țară

Poliția le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să nu se angajeze în depăşiri riscante, să păstreze distanţa în mers şi să folosească luminile de întâlnire, iar dacă vizibilitatea scade semnificativ şi pe cele de ceaţă.

Pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, circulaţia rutieră a fost reluată. De asemenea, pe tronsonul Drajna – Feteşti, pentru siguranţa șoferilor, autovehiculele se deplasează controlat, în coloană, fiind însoţite de echipaje de poliţie rutieră.

De asemenea, Centrul INFOTRAFIC informează că, din cauza căderilor de pietre de pe versanți, rămâne închis DN57 Cozla – Șvinița, în județul Caraș-Severin.
Se circulă pe următoarea rută ocolitoare:

Moldova Nouă – Oraviţa - Anina – Bozovici – Iablaniţa - Plugova.

Reamintim că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe DN24D, în judeţul Galaţi, pe tronsonul Griviţa - Vânători, circulaţia este deschisă pentru autovehiculele cu masa maximă total admisă mai mică de 7,5 tone. La fel şi pe DN22 Isaccea – Somova, în judeţul Tulcea.

În unele zone ale ţării, se semnalează ceaţă. Pe autostrăzile A1 Bucureşti - Piteşti, şi A3 Bucureşti - Ploieşti, pe DN7 Găeşti - Bâldana, pe DN6 Bucureşti –Alexandria, pe DN5 Bucureşti - Remuş - Giurgiu vizibilitatea scade sub 100 de metri, şi izolat sub 50 de metri.

De asemenea, pentru judeţele Gorj, Olt, Dolj, Vâlcea, Teleorman, Girugiu, Călăraşi, Ilfov, Ialomiţa şi sudul judeţelor Argeş şi Dâmboviţa Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting cu cod galben, referitoare la ceaţă, (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=2637).

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră