Crucea de pe Vârful Caraiman - 90 de ani de la inaugurare

16 Sep 2018
Crucea de pe Vârful Caraiman - 90 de ani de la inaugurare Galerie foto (2)

Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman cunoscută sub denumirea de „Crucea de pe Caraiman”, constituie un simbol inconfundabil pe unul dintre cele mai importante trasee de circulaţie care leagă teritoriile naţionale, dar şi cele europene separate de lanţul munţilor Carpaţi. 

Ministerul Apărării Maționale organizează, între 14 și 16 septembrie, la Bușteni, județul Prahova, o serie de manifestări dedicate comemorării Primului Război Mondial, celebrării Marii Uniri şi împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului. Crucea, inaugurată în 14 septembrie 1928, se găseşte la altitudinea de 2291m, apropiată de cota atinsă de Vârful Caraiman (2386m), are o înălţime totală de cca. 39,3m (din care 8,35m reprezintă soclul) şi o deschidere a braţului orizontal de cca 15m.

Ridicată din dorinţa Reginei Maria, a fost inaugurată şi sfinţită în 14 septembrie 1928, în ziua celei mai vechi şi importante dintre sărbatorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci. Monumentul din Bucegi este unic în lume atât prin altitudinea amplasării, cât şi prin dimensiuni.

Monumentul a fost realizat  în perioada 1926-1928 „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei”, aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului. 

Crucea Eroilor Neamului de pe Masivul Caraiman va fi reabilitată cu fonduri din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în vederea sărbătoririi, la 1 Decembrie 2018, a o sută de ani de la Marea Unire, conform unei Hotărâri a Guvernului din 6 iulie 2016.

În momentul finalizării lucrărilor de execuţie, MONUMENTUL EROILOR era cea mai înaltă structură metalică din Europa situată la mai mult de 2000m altitudine, putând fi comparată, ca realizare inginerească şi simbolistică, cu turnul Eiffel din Paris, cu Statuia Libertăţii din New York sau cu Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră