Criminala de la metrou a fost condamnată la închisoare pe viață

12 Mar 2019 | scris de A.V.
Criminala de la metrou a fost condamnată la închisoare pe viață

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au menţinut decizia primei instanţe de condamnare la închisoare pe viaţă pentru Magdalena Şerban, femeia acuzată că a ucis o tânără aruncând-o în faţa metroului. Decizia este acum definitivă.

Magdalena Şerban a fost trimisă în judecată în 2018, în stare de arest preventiv, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru infracţiunile de omor calificat şi tentativă de omor, relatează mediafax.ro.

Ea a fost arestată preventiv la finele anului 2017, pentru că a împins două tinere în faţa metroului, una dintre acestea decedând în urma impactului cu trenul, cealaltă reuşind să se salveze la timp.

Femeia a fost supusă unei expertize psihiatrice, care s-a încheiat în luna februarie 2018. Expertiza psihiatrică efectuată Magdalenei Şerban a dovedit că aceasta poate răspunde penal.    

Magdalena Șerban a comis teribila crimă pentru că „nu mai suporta pe nimeni”. Cel puțin asta le-a spus procurorilor care s-au ocupat de caz.

În fața magistraților Tribunalului București ea a declarat însă că vrea să i se ia în considerare boala, că a avut o cădere nervoasă. „În luna decembrie am fost concediată de la Carrefour şi mediul meu de trai s-a redus. În zilele în care s-au întâmplat accidentele am căzut moral, îmi căutam de serviciu. Am căutat serviciu la chioşcurile de la metrou în ziua aceea. Am avut o ameţeală şi am avut o gândire negativă. Vreau să se ia în considerare boala mea, am fost internată şi în Spania. În decembrie 2017 m-am simţit foarte rău, pentru că eram nefolositoare. Am avut gânduri negre şi de aceea s-au intamplat aceste accidente. Regret faptele comise. Nu este caracteristic pentre mine. Am lucrat în comerţ şi mereu am fost în slujba indivizilor, atat în Spania, cât şi în Romania”, a spus Magdalena Şerban, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră