Primii imigranți vor ajunge în România în luna noiembrie

01 Sep 2015
Primii imigranți vor ajunge în România în luna noiembrie
Primii imigranți pe care România s-a angajat să-i primească la cererea Uniunii Europene vor sosi în țară în luna noiembrie. Anunțul a fost făcut la Interviurile Europa FM de consilierul pe politici europene al președintelui Klaus Iohannis. În total, în România vor ajunge puțin peste 1.700 de refugiați, însă ei vor sosi treptat în cele șase centre de primire disponibile și vor fi verificați.

Cine nu va avea dreptul la azil nu va putea rămâne în România, susține consilierul prezidențial Leonard Orban. Cele șase centre în care vor ajunge imigranții sunt în localitățile București, Giurgiu, Galați, Șomcuța Mare, Rădăuți și Timișoara. Aici, imigranții vor primi apă, hrană, cazare și servicii consulare, iar România va primi de la Uniunea Europeană câte 6 mii de euro pentru fiecare persoană.

Regimul în aceste centre va fi unul deschis, spune Leonard Orban. Chiar și așa, Leonard Orban a explicat că banii nu sunt suficienți, mai ales că din punctul său de vedere, România nu este pregătită să primească imigranți. Și-a asumat însă acest lucru pentru a fi solidară cu alte țări ale Uniunii Europene care preiau mult mai multe persoane.

Consilierul prezidențial a explicat că primirea de refugiați implică eforturi mari astfel eventualele probleme de securitate să fie prevenite. În aceste condiții, fostul comisar european recomandă Guvernului să pregătească un plan pentru a primi mai mulți imigranți pe termen lung.

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră