Problemele reale ale societății rurale din Romania nu reprezintă niciodată un punct de interes pentru publicul larg. Din acest motiv, sărăcia, discriminarea și analfabetismul sunt trecute cu vederea și tratate ca pe ceva firesc.
De aceea aflăm de multe ori despre problemele României rurale din presa străină. Austriecii de la Salzburger Nachrichten alocă spații largi copiilor nevoiași din România.
“Florina are 8 anișori. Se joacă cu cuburi și scrie cifre pe o bucată de hârtie. Își face temele la fel ca toți ceilalți 14 copii cu vârste între 7 și 12 ani, care se află pe parcursul zilei în centrul din Dumbrăveni. Ei sunt altfel decât restul copiilor. Iubesc gimnastica, tenisul de masă, fotbalul și se interesează de animale și plante. Vor să devină medici, profesori, polițiști sau piloți”, notează jurnaliștii austrieci.
Expuși zilnic discriminărilor
Dar șansele lor la un viitor mai bun sunt mici: aparțin minorității rrome. “Sunt expuși zilnic discriminării și sărăciei crunte. Părinții lor nu știu să scrie, să citească și nu au cum să își ajute copiii. Mulți dintre ei trăiesc în colibe, nu au apă și curent”, adaugă sursa citată.
Pentru a asigura o șansă la un viitor mai bun se implică o asociație religioasă din Austria. Ei oferă o masă caldă copiilor și îi ajută la rezolvarea temelor primite la școală.
“Noi pornim cu chestiuni elementare, de la cum să se spele până la cum mâncăm sau stăm la masă sau chiar cum trebuie să salutăm. Copii primesc constant mâncare caldă, ceea ce părinții nu le pot oferi, fiindcă nu au resursele financiare necesare. În pauze primesc și fructe”, mărturisește Eva Gyerko, directoarea centrului, aflat la jumătatea distanței dintre Mediaș și Sighișoara.
Exploatați
Cei mai mulți copii sunt înscriși la scoala cu nevoi speciale din localitate. Directorul Mircea Prodan știe exact cu se confruntă aceste familiii, știe că mulți dintre copii trebuie să contribuie la bugetul familiei.
“Mai închidem un ochi când lipsesc. Știm că sunt la muncă, adună melci primăvara și încearcă să îi vândă în piață. Dacă trebuie să aleg între școală și supraviețuire, sunt adeptul ultimei variante, dar nu pot accepta ca părinții să nu facă nimic și doar să trimită copiii la muncă. Apoi mai sunt și unii care nu vor să își trimită copiii la școală, fiindcă nici ei la rândul lor nu au fost vreodată”, spune Prodan.
Un caz fericit
Copiii Gabrielei reprezintă un caz fericit. Are 31 de ani și doar doi băieți de 11 și 13 ani. Ea pune mare preț pe școală, deși a repetat clasa 1 de trei ori și apoi n-a mai mers deloc. “Am șapte frați. Nu am avut posibilitatea să merg la școală. Am cancer la sân și probleme cu inima, dar nu mă las. Continui lupta pentru copiii mei. Vreau ca ei să aibă parte de o viață mai bună”, mărturisește femeia.
Directorul școlii speciale este mulțumit de activitatea de la centrul de ajutorare. “Copiii învață reguli și respect. Pentru mine nu contează dacă provin din familii rrome. Eu îi tratez la fel, toți sunt elevii mei. Un copil rrom plânge la fel ca un copil din Austria. Ei nu nu au nici o vină că s-au născut în România”, adaugă directorul.
Centrul a fost deschis în vara lui 2015. De atunci a suferit mai multe modificări, fiind modernizate toaletele, sala de mese, bucătăria, iar de la anul sunt îndeplinite condițiile pentru a primi 25 de copii în intervalul orar 12-16.
“Noi vrem să eliminăm prejudecățile despre minoritatea rromă, de aceea vrem să vină și copiii din familii de români. Momentan vin doar copii rromi. În acest sens am angajat o tânără din minoritatea rromă, care a absolvit liceul și a vrut să lucreze cu copiii.
Are o relație foarte bună cu ei. Le cunoaște părinții, dar e un caz singular. Căutăm și alți colaboratori, care să ne ajute măcar pentru câteva ore. Nevoile sunt mari și centrul este doar o picătură în ocean. Dar suntem precum deșertul și apa, mai găsești ici pe colo câte o oază mică, iar asta îți dă putere să continui”, a subliniat Ana Palcu, care a contribuit la ridicarea centrului din Dumbrăveni.
