Români, angajați ai companiei Google, salvează copii bolnavi de cancer

13 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Români, angajați ai companiei Google, salvează copii bolnavi de cancer

Acțiunea este inițiată de trei angajați români ai Google – Teodora Avram, Cristina Bita și Marius Bucur, iar proiectul este organizat în parteneriat cu Asociația “Salvează o inimă", potrivit unui comunicat al Plus Communication remis site-ului miscareaderezistenta.ro.

În cadrul campaniei internaționale, mai mulți angajați ai Google au ales să doneze pentru salvarea copiilor bolnavi, iar compania Google a recompensat minunatul lor gest prin dublarea sumei donate.

În total, în doar 7 zile, s-au strâns fonduri de 42.000 de dolari, bani care vor acoperi costurile necesare pentru operații, ședințe de chimioterapie și radioterapie pentru patru copii grav bolnavi, internați la Spitalul Medical Park din Istanbul.

“Chiar dacă suntem plecați de foarte mulți ani din țară, nu există minut în care să nu ne gândim la România și suntem mereu conectați la tot ceea se întâmplă acolo. Am urmărit de-a lungul timpului campaniile de strângere de fonduri organizate de Asociația “Salvează o inimă” și datorită transparenței și deschiderii de care au dat dovadă, am decis să ne implicăm activ în ajutorarea a 4 copii diagnosticați cu cancer. Am făcut un apel public către colegii mei de muncă și aceștia au răspuns pozitiv. Toată suma strânsă a fost dublată de Google, deoarece filosofia companiei se învârte în jurul rolului extrem de important pe care îl avem fiecare dintre noi în viața aproapelui. A fost o bucurie de nedescris să aflăm, de aici, de departe, că am pus umărul la ajutorarea celor 4 suflete greu încercate și ne rugăm la bunul Dumnezeu ca micuții să învingă cumplita boală”, declară Teodora Avram, angajat al Google S.U.A. și unul dintre inițiatorii proiectului internațional “Google Giving Week”.

De altfel, și companiile românești pot veni în sprijinul copiilor cu malformații grave, prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit datorat Statului, schimbând vieți fără a-i costa, practic, nimic.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră