Constantin Stroe, fost director al Uzinei Dacia, a încetat din viață

17 Dec 2016 | scris de Magda Marincovici
Constantin Stroe, fost director al Uzinei Dacia, a încetat din viață

Constantin Stroe este dâmboviţean de origine, născut în 1942, în comuna Hulubești. De numele său se leagă privatizarea Uzinei Dacia, uzină care de la preluarea de către Renault a devenit motorul exporturilor în România.

Și-a început cariera în industria auto în 1968, când s-a angajat ca inginer la Uzina de Automobile Pitești. În decursul celor peste 30 de ani de activitate, Constantin Stroe a avansat treptat în cadrul companiei, ocupând succesiv funcțiile de șef de atelier, inginer șef și director tehnic.

În noiembrie 1987, imediat după revolta de la Brașov, Constantin Stroe a fost dat afară de la Dacia, deoarece a refuzat să preia conducerea fabricii de autocamioane, deși era propus de prim-ministrul Constantin Dăscălescu la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. O perioadă, a lucrat la turnătoria din Slatina, apoi la Întreprinderea de Piese și Subansamble Auto din Scornicești și la Oltcit Craiova.

În 1988, a fost numit director la Întreprinderea de Autoturisme Timișoara, conducând colectivul care a produs autoturismul Dacia Lăstun.

Revine la Pitești, la începutul anului 1990, în funcția de director general al uzinelor Dacia, funcție păstrată și după privatizarea societății. 

Avea un doctorat in stiinte Tehnice, domeniul Inginerie Industriala, la Universitatea Politehnica Bucuresti. A facut parte din catedra Universitatii din Pitesti, in calitate de conferentiar doctor inginer.  Prodigioasa sa activitate a fost recompansată cu numeroase premii. Constantin Stroe este autorul a trei invenții patentate, recunoscute și aplicate, și a șapte inovații care, de asemenea, sunt aplicate.

Dumnezeu să-l ajute!

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră