Codruţa Kovesi despre cazul lui Gabriel Oprea. Ce va face DNA?

27 Sep 2016 | scris de Mara Răducanu
Codruţa Kovesi despre cazul lui Gabriel Oprea. Ce va face DNA?

 „Este prematur să discutăm despre ce vom face până această demisie nu-şi va produce efectele.  Aşteptăm ca demisia să fie citită în plen, să fie publicată, aşa cum scrie în lege”, a spus Codruţa Kovesi la postul public de televiziune, potrivit Digi 24. 

Procurorul şef al DNA a reamintit, ca şi situaţie similară, cazul Miron Mitrea, în care s-a cerut aviz de la preşedinte. „Aşteptăm ca demisia să fie citită în plen, să fie publicată, aşa cum scrie în lege, aşa cum se face şi putem vorbi despre efectele ei numai în momentul publicării (în Monitorul Oficial - n.r.). În schimb pot să vă spun că, în situaţii similare, s-a cerut aviz de la preşedinte. Şi v-aş reaminti cazul Miron Mitrea, când pentru acesta, în calitate de parlamentar, s-a cerut urmărirea penală de către procurorii DNA. Iniţial, acest lucru a fost refuzat de Parlament, ulterior domnul Mitrea a demisionat, iar procurorii DNA au cerut aviz de la preşedintele României de atunci, pe care l-au şi obţinut, acesta a fost trimis în judecată şi, ulterior, condamnat”, a spus Kovesi.

Kovesi: "Un vot politic nu trebuie să blocheze justiţia“

Procurorul şef al DNA a precizat că nu există o piedică pentru ca anchetatorii anticorupţie să poată cere preşedintelui avizarea începerii urmării penale a fostului ministru după ce demisia îşi produce efectele, chiar dacă are acelaşi obiect cu cererea de începere a urmăririi penale adresată iniţial Senatului. "Legea nu prevede nicio condiţie în acest sens. Procurorul de caz va aprecia. (...) Avem deja un precedent care a fost şi consfinţit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea de condamnare a statuat că această procedură a fost legală”. Kovesi a susţinut, din nou, că "un vot politic nu trebuie să blocheze justiţia. Astfel de imunităţi nu trebuie să existe”.

Procurorul şef al DNA a mai explicat şi de ce dosarul de ucidere din culpă este instrumentat de parchetul anticorupţie în condiţiile în care aceasta este o infracţiune de drept comun. Astfel, Kovesi a spus că, iniţal, dosarul a fost deschis pentru abuz în serviciu, infracţiune de competenţa DNA, însă, pe parcursul cercetărilor, procurorul de caz a descoperit probe care conturează încadrarea juridică a uciderii din culpă.

Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat în 1 septembrie cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Gabriel Oprea, fost vicepremier pentru securitate naţională şi fost ministru al Afacerilor Interne, pentru ucidere din culpă în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost respinsă, pe 19 septembrie, în plenul Senatului, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii, 45 ”pentru” şi şase abţineri. Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, săptămâna trecută, că respingerea de către Senat a cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea face imposibilă stabilirea răspunderii penale a fostului ministru al Internelor pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, ancheta penală pentru ucidere din culpă fiind blocată prin votul majorităţii senatorilor.

În 20 octombrie 2015, poliţistul Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit, la 28 de ani, în timp ce deschidea coloana lui Gabriel Oprea, agentul căzând cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră