Cod portocaliu de ninsori în Bucureşti şi 14 judeţe

21 Mar 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Cod portocaliu de ninsori în Bucureşti şi 14 judeţe

ANM a emis miercuri o avertizare Cod portocaliu, valabilă de joi seara până vineri după amiază în 14 judeţe şi în Bucureşti, unde vor fi ninsori abundente, strat de zăpadă consistent, temporar viscol și vizibilitate scăzută.

În sudul Banatului și al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h și temporar 65...70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității.

Totodată, ANM a emis un Cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece, valabil de joi 22 martie, ora 15.00 până vineri, 23 martie, ora 20.00  

Astfel, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu  45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată. În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.

Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.

De altfel, ANM a actualizat informarea meteo pentru intervalul 21 martie, ora 14.00 – 22 martie, ora 15.00, de vreme deosebit de rece, ninsori moderate cantitativ şi polei. Valorile termice vor fi cu peste 10 grade mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a țării.

În după-amiaza și seara zilei de miercuri (21 martie) se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare cu depunere de strat de zăpadă pe arii mai extinse în centrul și sud-estul țării, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură. În prima parte a zilei de joi (22 martie) în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului aria ninsorilor se va extinde, iar vântul va fi în intensificare.

La începutul intervalului, în sudul Munteniei și în Dobrogea vor fi și precipitații mixte, favorizând formarea de polei sau ghețuș.

 

  

 

 

 

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră