Ciorbea, acuzat de dezinformare. Iohannis, în vizită la Avocatul Poporului

01 Feb 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Ciorbea, acuzat de dezinformare. Iohannis, în vizită la Avocatul Poporului

Preşedintele Iohannis i-a făcut miercuri, la prânz, o vizită Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, aşa cum promisese de dimineaţă, la şedinţa CSM. Şeful statului i-a oferit lui Ciorbea date conform cărora Avocatul Poporului poate sesiza CCR în cazul ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codului de Penal, chiar dacă aceasta nu a intrat încă în vigoare. Ciorbea a susţinut contrariul, fiind contrazis şi de APADOR-CH. 

"Împreună cu juriştii de la Administraţia Prezidenţială am căutat documente şi am găsit. Există un precedent, în octombrie 2013, când Avocatul Poporului de atunci a atacat OUG pe insolvenţă pe data de 9 octombrie, cu toate că a fost dată cu intrarea in vigoare pe 25 octombrie, iar CCR a decis că e corectă sesizarea. Deci, se poate fără niciun fel de problemă - facand uz de acest precedent să se atace această ordonanţă la CCR.

Aceste date le-am pus la dispoziţia Avocatului Poporului. A promis că va analiza cu celeritate şi speranţa mea e că până mâine sau poate până poimâine va lua decizia corectă", a declarat preşedintele la ieşirea de la întâlnirea cu Victor Ciorbea.La rândul său, Victor Ciorbea a declarat că "dacă există decizii ale CCR care fac excepţie de la această prevedere legală, le analizăm şi vedem ce se va întâmpla".

"AVP minte, legea îi dă dreptul să atace acum ordonanța guvernului", este titlul unui comunicat dat miercuri de APADOR-CH, prin care organizaţia protestează faţă de refuzul Avocatului Poporului de a contesta la CCR ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului Penal. Organizaţia precizează că art. 13 al . 1 lit. f din Legea nr. 35/1997 prevede că Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constitutionala orice lege sau ordonanţă.

"Legea nu distinge între ordonanţele publicate în monitorul oficial dar neintrate în vigoare şi cele în vigoare. Deci, Avocatul Poporului nu are nicio restricţie legală sub acest aspect şi poate ataca, potrivit legii, şi ordonanţele publicate în monitorul oficial, înainte ca ele să intre în vigoare.

În consecinţă, asociaţia solicită Avocatului Poporului ca, pentru eventualele aspecte de neconstituţionalitate ale OUG nr. 13/2017  să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituţională, aşa cum a făcut-o în cazul altor legi/ordonanţe, cel mai recent exemplu fiind atacarea la Curtea Constituţională a legii care interzice celor condamnaţi să ocupe funcţii în Guvern", precizează APADOR-CH în comunicat.
 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră