Premierul Dacian Cioloș susține ANAF, dar regretă modul brutal în care a acționat o instituție a statului

17 Feb 2016 | scris de Cristi Ionescu
Premierul Dacian Cioloș susține ANAF, dar regretă modul brutal în care a acționat o instituție a statului

Premierul Dacian Cioloș a precizat că susține în continuare intervenția ANAF atât în cazul Antena 3 cât și în alte cazuri, dar că regretă modul în care s-a acționat.

"Am salutat, susținut și susțin în continuare fondul intervenției ANAF, atât în acest caz despre care discutam, cât și în general, când intervenția este justificată pe deplin de aplicarea legii și nu se lasă intimidată de presiuni de orice fel în a-și face treaba. Am comunicat direct fiscului sprijinul meu integral pentru tot ceea ce face ca să aplice legea. Regret MODUL în care a acționat ANAF în acest caz și în altele, prin descindere în forță care poate fi interpretată ca intimidare. Acest gen de comportament ar trebui să se schimbe. ANAF poate fi eficientă și respectată și fără să creeze panică sau teamă, arătând respect și fermitate față de cei pe care îi controlează", a scris Cioloș pe contul său de Facebook.

"Reprezentanții posturilor tv au acuzat acțiunea de luni ca fiind abuzivă prin comportamentul agenților prezenți la sediu. Am cerut noii conduceri ANAF să reanalizeze modul în care se raportează la contribuabil în exercitarea atribuțiilor lor. Autoritățile fiscale ale statului lucrează pentru interesul cetățenilor și nu trebuie să aibă o atitudine de intimidare sau de instituție represivă. Dreptul la libera exprimare va fi și el apărat ferm. Aici vreau să fiu foarte clar. Am cerut noii conduceri ANAF să reanalizeze modul în care își desfășoară activitatea. Substanța activității ANAF este una importantă pentru stat, (...) dar atitudinea lor trebuie să fie una de respect față de cetățeni și față de contribuabili", a spus premierul.

Posturile de televiziune ale grupului de presă Intact vor emite inclusiv luni din sediile în discuție, deoarece ne aflăm abia la începutul unui proces legal de intrare în posesie și valorificare a unui bun al statului, a mai declarat Cioloș, în plenul Senatului.Totodată, el a precizat că nu există un cadru legal în prezent care să permită încheierea unui contract de închiriere de către Guvern cu locatarii imobilului respectiv.

El a mai menționat că termenul de cinci zile dat pentru evacuare voluntară este stipulat de Codul de procedură civilă, nu de ANAF.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră