CFR Călători: Traficul feroviar internațional din Ungaria spre Austria/Europa de Vest este temporar suspendat

03 Sep 2015
CFR Călători: Traficul feroviar internațional din Ungaria spre Austria/Europa de Vest este temporar suspendat
CFR Călători a anunţat că astăzi, din motive de siguranță pentru pasageri, traficul feroviar internațional din Ungaria spre Austria/Europa de Vest (Budapesta – Hegyeshalom fr si Budapesta – Sturovo fr) este temporar suspendat.

Conform unui comunicat de presă, administratorul de cale ferată din Ungaria a notificat astăzi CFR Călători de suspendarea traficului feroviar către Europa de Vest. Astfel, trenul DACIA 346 București – Viena, cu plecare astăzi la ora 14 din Gara de Nord va circula până la Budapesta. De aici către frontiera Hegyeshalom pasagerii pot circula numai cu trenurile din traficul intern al căii ferate din Ungaria (www.mavcsoport.hu).

CFR precizează că persoanele care au bilete la trenurile internaționale către aceste destinații si care vor renunța la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor neutilizate/pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport în vigoare, în traficul internaţional de pasageri pe calea ferată. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro 

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră