Ce le pregătesc parlamentarii elevilor

29 Iun 2015
Ce le pregătesc parlamentarii elevilor
 30 de deputaţi au semnat iniţiativa legislativă care propune ca învăţământul primar, gimnazial şi liceal să funcţioneze doar cu program de dimineaţă.

Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL, Alexandru Băişanu, arată în expunerea de motive că propunerea asigură egalitate de şanse, pentru că nu e corect ca unii copii să înveţe dimineaţa, iar alţii după amiaza.

Motivul: studiile psihologice arată că eficienţa maximă a elevilor este între orele 8 si 13.


Iniţiatorii legii mai arată că ar avea şi susţinerea părinţilor, care, în trecut, au făcut o petiţie online pentru susţinerea învăţământului într-un singur schimb.

Cel mai adesea, elevii sunt împărţiti în ture, atunci când nu sunt suficiente săli de clasă.

Deputaţii vin cu soluţii şi spun că problema spaţiului ar putea fi rezolvată, dacă s-ar valorifica fie clădirile de pe lângă şcoli, fie toate sălile din unităţile de învăţământ.

În septembrie, propunerea intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor, apoi va fi trimisă la Senat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră