SOARTA lui Dan Şova ar putea fi decisă astăzi. Cazul acestuia, pe masa senatorilor jurişti

02 Iun 2015
SOARTA lui Dan Şova ar putea fi decisă astăzi. Cazul acestuia, pe masa senatorilor jurişti
UPDATE. Senatorii juristi nu au ajuns la un consens, astfel că o decizie in cazul lui Dan Sova  va fi luată în Plenul Senatului. Mai exact, cererea PNL de a se încuviinţa cererea DNA nu a trecut la vot. Au fost cinci voturi „pentru” şi cinci „împotrivă”. Diferenta a facut-o reprezentantul UDMR care  nu a venit la şedinţă.Biroul Permanent (BP) va decide ce se va întâmpla mai departe. Dacă acest caz se va pune pe ordinea de zi a BP, la ora 13.00, este posibil ca subiectul să fie supus votului în şedinţa de Plen de astăzi care va începe la ora 16.00, potrivit Digi 24. 

Senatorii jurişti se întâlnesc, astăzi, pentru a discuta, din nou, despre cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Şova. se întâlnesc, astăzi, pentru a discuta, din nou, despre cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Şova. Luna trecută, CCR  a declarat neconstituţională hotărârea prin care senatorul a fost scăpat de arestul preventiv. Astfel, senatorii juristi vor lua in discutie, marti 2 iunie, cazul Dan Sova, dupa ce cu o saptamana in urma nu au reusit sa formuleze un proiect de hotarare. Mai exact, membrii Comisiei juridice urmeaza sa formuleze un proiect de hotarare referitor la modul in care trebuie aplicata decizia CCR prin care a fost declarata neconstitutionala Hotararea Senatului privind rezultatul votului exprimat in urma cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului PSD, potrivit Agerpres. Saptamana trecuta, Comisia juridica a analizat motivarea deciziei Curtii si, desi in urma discutiilor s-au desprins doua variante de lucru, niciuna dintre acestea nu a putut fi adoptata prin vot, astfel ca punctul de vedere inaintat conducerii Senatului a cuprins atat propunerea PNL, cat si pe cea a PSD. Concret, varianta propusa de catre liberalii juristi, prin vocea presedintelui Comisiei juridice, Catalin Boboc, vizeaza reinterpretarea votului dat in cazul Sova, in timp ce varianta propusa de catre social-democratul Ioan Chelaru presupune reluarea intregii proceduri, inclusiv a votului, argumentul lui Chelaru fiind acela ca "CCR declarand neconstitutionala o hotarare a Senatului a invalidat intreaga procedura care a avut loc atunci cu privire la domnul Sova". Si presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, s-a exprimat, saptamana trecuta, pe marginea acestui subiect, afirmand ca in situatia in care Comisia juridica, din considerente de cvorum si de majoritate, nu va ajunge la o concluzie, plenul Senatului urmeaza sa transeze acest caz.

DE CE ESTE ACUZAT DAN SOVA

In luna martie, DNA a cerut  Parlamentului aviz pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova. Procurorii sustin ca au dovezi că fostul ministru de la Marile Proiecte a cerut distrugerea computerelor casei de avocatură unde era asociat, pentru a şterge urmele corespondenţei care l-ar fi putut incrimina în dosarul Turceni - Rovinari. În plus, acesta ar fi falsificat 11 procese-verbale, mai spun procurorii DNA care îl acuză de abuz în serviciu.Dan Şova, fost ministru al Marilor Proiecte, ar fi încercat să distrugă probe în dosarul Turceni-Rovinari, în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Avocat de profesie, senatorul PSD ar fi adus în faţa procurorilor documente măsluite, pentru a scăpa de acuzaţii. Anchetatorii spun că ordinul pentru distrugerea hard disk-urilor a fost dat chiar de Dan Şova. Ulterior senatorul le-a spus jurnaliştilor care îl aşteptau la DNA că este nevinovat, iar procurorilor le-a dus o serie de acte care ar fi trebuit să le uşureze ancheta. În realitate, spun anchetatorii, aceste documente erau falsuri grosolane.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră