Cazanciuc, după întâlnirea cu președintele CEDO: „Avem nevoie de ample investiții pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare”

12 Iun 2015
Cazanciuc, după întâlnirea cu președintele CEDO: „Avem nevoie de ample investiții pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare”
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a avut ieri o întâlnire de lucru cu Dean Spielmann. președintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). „Am discutat, în primul rând, despre principalele cauze care au condus la constatarea încălcării de către România a unor drepturi și la măsurile care se pot lua de către autoritățile române”, declară Cazanciuc, într-un comunicat de presă remis de Ministrul Justiţiei. „Problema restituirilor, cauza principală pentru care CEDO a constat încălcarea de către România a unor drepturi a fost rezolvată prin adoptarea în anul 2013 a legislației în materia restituirii proprietăților, iar Curtea a confirmat, în cursul anului 2014, faptul că noua lege prevede un cadru adecvat pentru rezolvarea cererilor de despăgubire. (...) Am menţionat preocuparea constantă faţă de durata procedurilor judiciare, sens în care Ministerul Justiţiei împreună cu reprezentanții instituțiilor sistemului judiciar (MJ, CSM, ICCJ, PICCJ), a început un proces de monitorizare a modului de aplicare a noilor Coduri”.

Fonduri europene pentru pușcării

„România se confruntă cu o situație deosebită în ceea ce privește condițiile de detenție”, mărturisește ministrul Justiţiei. „Avem nevoie de ample investiții pentru îmbunătățirea infrastructurii penitenciare, dar pe lângă fonduri bugetare, încercăm să atragem și alte surse de finanțare. La inițiativa României și Italiei, în cursul lunii martie 2015 miniștrii justiției din 11 state membre U.E. au semnat o scrisoare prin care se solicită Comisiei Europene alocarea de fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Este o situație complicată pentru care nu avem soluții imediate, dar pe care România trebuie să o rezolve,” a declarat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Președintele CEDO a subliniat că problemele cu care se confruntă România se regăsesc și în alte state europene și a precizat că apreciază inițiativa coautorată de cele 13 state membre.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră