Ministrul Agriculturii se gândește la scumpiri. Ce spune Irimescu despre prețul cărnii de porc

11 Dec 2015 | scris de Cristi Ionescu
Ministrul Agriculturii se gândește la scumpiri. Ce spune Irimescu despre prețul cărnii de porc

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, nu exclude posibilitatea scumpirii unor alimente de sezon, cum ar fi carnea de porc, pe fondul creșterii ofertei pentru astfel de produse, mai ales după o perioadă de post.

"În România, știm bine că în perioada dinainte de Crăciun, la un moment dat, se înregistrează un vârf de consum și, după o perioadă de post, este de așteptat să crească cererea și să se producă acea fluctuație de preț. Volatilitatea prețurilor este extrem de importantă pe piață europeană și mondială, pentru că este greu să preîntâmpini aceste salturi ale prețurilor. De aceea, este posibil să ne așteptăm la scumpiri în această perioadă, iar eu, ca ministru al Agriculturii, trebuie să țin cont și de producători, dar și de consumatori. În condițiile în care piața Rusiei a fost închisă, este normal ca o parte din carnea produsă în vestul Europei să ajungă pe piața din România, pentru că noi suntem net importatori de carne de porc. Eu sunt convins că autoritățile de resort își fac datoria în această perioadă pe partea de controale, astfel încât, consumatorul român să aibă cel mai bun raport calitate/preț", a spus Achim Irimescu, la finalul dezbaterilor din Parlament.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră