Care sunt oraşele din România cu cel mai avantajos cost al vieţii. Bucureşti, abia pe locul 9

01 Mar 2017 | scris de Istvan Deak
Care sunt oraşele din România cu cel mai avantajos cost al vieţii. Bucureşti, abia pe locul 9

O cercetare sociologică realizată de Storia.ro şi de agenţia D&D Research şi-a propus să afle care este oraşul cu cel mai avantajos cost al vieţii din România. Cercetarea a analizat percepţia pe care o au românii asupra costului vieţii perceput din oraşul şi cartierul în care locuiesc, raportat la veniturile pe care le obţin.

Astfel, Braşovul se situează pe primul loc, iar Clujul pe locul al doilea în clasament, pentru ca pe locul trei să se situeze Oradea. 

Pentru realizarea clasamentului, participanții la studiu au fost invitați să evalueze orașele și cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieții, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este “foarte rău”, iar 5 este “foarte bine”.

Aşadar, topul orașelor cu cel mai avantajos cost al vieții este condus de Brașov, urmând în clasament: Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Pitești, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, București și Iași.

La polul opus, orașele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieții sunt Reşita, Alexandria, Vaslui, Focsani, Piatra-Neamt, Satu-Mare, Tulcea, Calarasi, Botoșani și Brăila. Menționăm că Brașovul a obținut un punctaj de 59.90 din maxim 100, Clujul are nota 59,35 (6551 respondenți), iar Capitala, de pe locul 9, a obținut un scor de 55,88.

La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieții, fiind urmată de București și Ilfov, Oltenia și Banat. Moldova, Dobrogea si Muntenia au obținut cel mai mic scor.

Potrivit studiului, în topul celor mai avantajoase cartiere din țară din punctul de vedere al costului vieții se află un cartier din Cluj: Grigorescu, cel care, de altfel, ocupă primul loc și în clasamentul privind siguranța. Urmează Titan din București și Gavana 3 din Pitești.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră