UPDATE. CANNES 2016: Cristian Mungiu a câştigat premiul pentru regie

22 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. CANNES 2016: Cristian Mungiu a câştigat premiul pentru regie

Premiul pentru regie de la Cannes 2016 a fost atribuit, de asemenea, regizorului Olivier Assayas, pentru lungmetrajul "Personal Shopper", conform mediafax.ro.

Celebrul critic de film Peter Bradshaw, de la The Guardian, numeşte filmul lui Mungiu "un studiu de observaţie de 5 stele despre compromisul birocratic din România, realizat cu minuţiozitate şi subtilitate". Britanicul a acordat 5 stele din 5 filmului "Bacalaureat".

Marele Premiu al Festivalului de la Cannes a fost acordat duminică filmului "Juste la fin du monde" al cineastului canadian de 27 de ani Xavier Dolan, cu o distribuție de top - Gaspard Uliel, Vincent Cassel și Marion Cotillard.

Regizorul Ken Loach a câştigat marele trofeu Palme d'Or, pentru lungmetrajul "I, Daniel Blake".

Premiul Camera d'Or a fost câştigat de "Divines", primul film al regizoarei franceze Houda Benyamina.

Premiul de interpretare masculină al festivalului de la Cannes i-a fost acordat actorului iranian Shahab Hosseini, pentru rolul din filmul "Clientul" de Asghar Farhadi.

Premiul pentru interpretare feminină i-a revenit actriței filipineze Jaclyn Jose pentru prestația din "Ma' Rosa" al compatriotului său Brillante Mendoza.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră