Când vor fi recuperate cursurile suspendate din cauza condiţiilor meteo

18 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Când vor fi recuperate cursurile suspendate din cauza condiţiilor meteo

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat miercuri că fiecare şcoală va decide modul de recuperare a orelor suspendate din cauza condiţiilor meteorolgice nefavorabile, dar toată programa trebuie parcursă până la sfârşitul anului şcolar.

"Am elaborat o notă în teritoriu, conformă cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţilor de învăţământ preuniversitar. Fiecare unitate şcolară este obligată să ia măsuri în aşa fel încât să se parcurgă toată programa şcolară, să se recupereze toate orele care au fost pierdute de elevi până la finalul acestui an. Fiecare şcoală în parte decide", a declarat secretarul de stat pentru Agerpres, conform ştiri.tvr.ro

Întrebat despre posibilitatea schimbării calendarului şcolar, Liviu Pop a precizat că va fi făcută o analiză în acest sens. "Anul acesta am văzut că am avut 21 de judeţe în care s-au suspendat cursurile în bloc. (...) O discuţie, o analiză cu siguranţă se va face, în aşa fel încât să nu fie nevoie şi anul viitor, în condiţiile în care vor fi vremurile de genul acesta, să se suspende cursurile. Pentru că, până la urmă, interesul nostru este ca şcoala să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie elevii puşi la un efort suplimentar", a mai spus secretarul de stat. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră