Totul despre BULETINUL BIOMETRIC. Când vor apărea noile acte de identitate şi pentru ce pot opta românii

16 Iun 2015
Totul despre BULETINUL BIOMETRIC. Când vor apărea noile acte de identitate şi pentru ce pot opta românii
Eram prin 2013 atunci când s-a vorbit pentru prima  dată despre apariţia unui nou tip de buletin, cel biometric. Totul a rămas la stadiul de simple discuţii, iar prin aprilie 2014, ne-am întors la aceeaşi problemă: faptul că, românii vor putea opta pentru buletinele biometrice. Mai exact, acele acte de identitate cu mai multe elemente de securitate comparativ cu cele pe care le avem în momentul de faţă. Nici de data aceasta n-a fost să fie. Pentru a afla în ce stadiu mai sunt lucrările la noile buletine, ne-am interesat la Direcţia de  Evidenţă a  Populaţiei (DRPCIV), în legătură cu data la care vor apărea/sau nu aceste noi acte de identitate. Din informaţiile trimise de DRPCIV pentru site-ul mariustuca.ro, până în acest moment, a fost realizată platforma-pilot pentru constituirea sitemului informatic de emitere a cărţii electronice de identitate şi punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii electronice de rezidenţă.

În circulaţie în mod eşalonat 

Totodată, potrivit specialiştilor de la Evidenţa Populaţiei, punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate se va realiza, în mod eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor cu suportul tehnic necesar.  Referitor la forma şi conţinutul actelor de indentitate, iată care sunt precizările DRPCIV:„Potrivit dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma şi conţinutul actelor de identitate ale dovezii de reşedinţă şi ale cărţii de imobil se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (...) În considerarea aspectelor expuse, pentru emiterea cărţii electronice de identitate este necesară adoptarea proiectului de hotărâre a Guvernului prin care să fie reglementate, în concret, forma şi conţinutul documentului de interes, act normativ care se află, în prezent, în procedură de reavizare“.

Cum procedăm

De la data punerii în circulaţie a noilor acte de identitate, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea unei cărţi de identitate sau a unei cărţi electronice de identitate, în una dintre variantele prevăzute, respectiv carte electronică de identitate cu sau fără imaginea impresiunilor papilare. Cartea de identitate şi cartea electronică de identitate se eliberează cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi cu valabilitate de 1 an, după împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepţia cărţii electronice de identitate pe care se regăsesc şi imaginile impresiunilor papilare, care se eliberează cu termen de valabilitate de 5 ani. 

Care este diferenţa 

„Diferenţa între cele două tipuri de acte de identitate constă în aceea că, în cartea electronică de identitate se înscriu, în plus, date în format electronic, şi va avea şi un cip cu certificate digitale şi date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială, dar şi imaginile impresiunilor papilare a două degete”, au precizat specialişti de la Biroul de Evidenţă al MAI. Aşadar, cartea de identitate conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, înscrise în mediu de stocare, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. La rândul său, cartea electronică de identitate conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, date aferente cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. 

Carte de identitate tip smart card

Atât cartea de identitate, cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6 x54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 mm.) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului. “Cartea de identitate normală va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre acestea se vor număra numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, semnătura olografă, fotografia titularului, C.N.P., adresa de domiciliu”, susţin specialiştii de la Interne. În schimb, cartea electronică de identitate va fi de tip smart card.

Ce va conţine cartea electronică de identitate

Cartea electronică de identitate conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, date aferente cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. În format electronic se înscriu: datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului; prenumele părinţilor titularului; certificate şi certificate calificate; date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete; datele aferente cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.

Important!- Potrivit specialiştilor din cadrul DRPCIV,  „imaginile impresiunilor papilare se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărţii electronice de identitate sau, în cazul minorilor şi al incapabililor, numai cu acordul expres al părinţilor sau, după caz, părintelui care exercită autoritatea părintească ori al reprezentantului legal.

1. Cartea de identitate şi cartea electronică de identitate permit titularului utilizarea acestora acestora ca şi card naţional de asigurări sociale de sănătate.

2. Cartea electronică de identitate permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerui Afacerilor Interne sau sisteme informatice terţe ale administraţiei publice, stabilite prin hotărîre a Guvernului, precum şi utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat.

3. Cartea electronică de identitate şi cartea de identitate, conţin date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, date aferente cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră