Sava bien, domnu' primar? Când e gata pasajul de la Sudului

30 Mar 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Sava bien, domnu' primar? Când e gata pasajul de la Sudului

Primarul general interimar, Răzvan Sava, a vizitat șantierul de la Piața Sudului și a declarat că lucrările sunt finalizate în proporție de 53%. În altă stare de spirit, avem și noi niște cifre. Lucrările sunt NEfinalizate în proporție de 47%

 

Interimarul spune că lucrările la pasajul Piaţa Sudului vor fi terminate până în 30 iunie, adică la 2-3 săptămâni după alegeri.

 

 

”După cum aţi văzut, în trei luni de zile s-a rezolvat ceea ce nu s-a rezolvat în trei ani de zile. Sunt optimist. Am discutat cu constructorul, cu proiectantul şi consultantul, toţi vor să livreze ce trebuie livrat, astfel încât să nu se mai facă blocaje. Au deviat tot ce înseamnă utilităţi, Enel, Apa Nova, gaz. (...) Sunt optimist, lucrurile se pot termina până în 30 iunie, se vor termina până atunci”, a declarat edilul.

 

Sincer, noi nu am văzut că ar fi crescut vreun Fat Frumos prin zona, iar data de 30 e convenabilă. Nimeni nu va tăia panglica în buza alegerilor, iar dacă nu se termină la timp, mai este și în 2021 un mandat, nu?

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră