Cancelarul austriac condamnă violențele din timpul manifestațiilor de la București

11 Aug 2018
Cancelarul austriac condamnă violențele din timpul manifestațiilor de la București

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a condamnat, în două mesaje postate pe contul său de Twitter, violenţele care au avut loc în timpul manifestaţiei de la Bucureşti, exprimându-şi regretul că printre răniţi figurează şi jurnalişti, dintre care unul lucrează pentru Televiziunea publică austriacă ORF, informează agenția de presă franceză AFP.

"Libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt libertăţi fundamentale ale Uniunii Europene, care trebuie protejate în mod necondiţionat", a subliniat Kurz, a cărui ţară asigură în prezent Preşedinţia prin rotaţie a UE.

Potrivit AFP, peste 450 de persoane au fost rănite şi în jur de 30 au fost arestate vineri seara, în timpul manifestaţiei împotriva guvernului de stânga al României, manifestaţie care a degenerat. Majoritatea manifestanţilor răniţi au trebuit să fie îngrijiţi după ce au inhalat gaze lacrimogene, în timp ce alţii au suferit contuzii. În jur de 30 de jandarmi se numără printre răniţi, dintre care 11 au fost spitalizaţi, adaugă agenţia de presă franceză.

Zeci de mii de români au ieşit în stradă vineri pentru a protesta împotriva guvernului social-democrat în mai multe oraşe din ţară şi în capitala Bucureşti, unde sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma ciocnirilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine, au relatat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă agenţiile de presă şi media internaţionale.

Criticată de opoziţia de centru-dreapta pentru intervenţia sa în forţă, jandarmeria română a asigurat că "a acţionat în mod gradual şi proporţional", ca răspuns la acţiunile violente ale mai multor zeci de huligani.

Amploarea protestului, dar şi violenţele din capitala României au captat atenţia presei din străinătate.

Associated Press scrie despre un protest antiguvernamental "uriaş" al expaţilor români - unii dintre ei veniţi cu maşina din celălalt capăt al Europei, furioşi pe modul în care România este guvernată. Mulţi au plecat din cauza corupţiei, a salariilor mici şi a lipsei de oportunităţi, precizează agenţia de presă.

Cotidianul britanic The Telegraph relatează despre violenţele de la Bucureşti: poliţia română a folosit gaze lacrimogene pentru a suprima protestul anticorupţie, la care zeci de mii de oameni au cerut demisia guvernului de stânga.

Haos pe străzile din Bucureşti - este titlul unui alt articol din presa britanică despre evenimentele de vineri seară.

Atmosfera s-a încins în capitala României, citim şi pe site-ul televiziunii publice germane. "Ne-am săturat de acest guvern" - este citat un protestatar chiar în titlul materialului.

Gaze lacrimongene, tunuri cu apă, jandarmi foarte nervoşi şi români şi mai nervoşi - un tablou care aminteşte de căderea regimului comunist din decembrie 1989, comentează Le Monde.

Despre protestele din România citim şi în presa italiană. La Repubblica vorbeşte despre o zi de mari proteste, cu ciocniri cu poliţia, gaze lacrimogene şi scandări împotriva guvernului. Cetăţenii români din străinătate au venit cu miile din toată Europa, mulţi din Italia, şi au stat cu orele în vamă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră