Ca la Siliștea-Gumești. Urmașii lui Ilie Moromete au încălecat porcul de Ignat

20 Dec 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Ca la Siliștea-Gumești. Urmașii lui Ilie Moromete au încălecat porcul de Ignat

„Du-te, bă, și cheamă-i pă Costeiu și pă Săndel să punem porcu ăsta jos, că ne apucă nămiezii! Hai, mai repede, că acu te las fără șorici...!”, îi strigă Ciocoiu, fără să ridice capul de la preocuparea sa matinală, fiului său de vreo 13 ani care se învârtea fără rost pe bătătură, nerăbdător în așteptarea marelui eveniment ce avea să se petreacă la el în curte. Ascultător, copilul iese ca o zvârlugă pe poarta larg deschisă.

Deși sătenii îl porecliseră în bășcălie „Ciocoiu”, fiindcă avea numai un hectar de pământ, față de cel mai „amărât” dintre ei care avea cel puțin cinci, când era vorba de crescut porci, acesta nu se juca. Râmătorul pe care trebuia să-l sacrifice chiar în acea dimineață cântărea pe puțin 250 de kilograme. În cotețul alăturat mai avea doi purcei, cam de 30-40 de kilograme, programați încă de pe acum să le vină rândul la Crăciunul următor.

„Auzi, mă, Ciocoiule, când trecui pe lângă cocină, bă, mă privii porcu meu cu așa o blândețe în ochi, parcă se ruga de mine să-l iert pe ziua de azi! Dar și eu i-am zis în sictir: Gâț, d-aci, porcule ce ești!”, se aude încă din stradă vocea unuia dintre cei doi chemați să dea o mână de ajutor. Pe poartă intră Costel Drăgoi, zis Costeiu, și Săndel Tudor, un bărbat înalt și solid care, dacă și-ar fi pus mintea, ar fi putut pune de unul singur porcul jos.

Deși era chemat la fiecare Ignat să înjunghie 10-15 groștei pe la vecinii din sat, tocmai pe al lui din curte nu-l tăia Ciocoiu, că-i era milă. După ce-l hrănise și-l îngrijise un an de zile, nu putea chiar el să-i bage cuțitul în inimă sau în gât. D-aia îi chemase pentru asta pe alde Costeiu și Săndel. „Bă, cum scoatem noi namila asta afară? Ia, să-i cânți, mă Ciocoiule, cu vocea ta duioasă: Ghiță, ieși dimineața la portiță, că poate-l păcălești!”, îl ia peste picior Săndel. În loc de răspuns, bărbatul se uită lung spre grădină și zice cu voce seacă, dar hotărâtă: „Acolo, lângă nucul ăla, îl punem jos!”

Bărbații iau niște funii groase și se îndreaptă spre cotețul porcului. „Bă, ăsta o știi, mă, ce i se întâmplă? Am văzut într-un documentar că, după maimuță și balenă, porcul ar fi al treilea animal ca inteligență!”, îi arde lui Costeiu să facă pe spiritualul. „Domnule, asta dovedește că e mai inteligent ca tine! Că tu ești al cincilea animal pe scara asta valorică! Mai bine ai, dracu, grijă cum îl legi de picior, că, dacă scapă, îmi rupe toate gardurile!”, i-o întoarce Ciocoiu și se bagă în coteț să scoată porcul afară.

Simțind că forfota din jurul său nu prevestește nimic bun, grăsunul grohăie agitat, căutând o cale de scăpare. Cu dibăcie, vecinii îi petrec funiile în jurul picioarelor și-l trag sub nucul din fundul grădinii. Abia atunci animalul țipă lung și sfâșietor, făcând găinile din curțile vecine să cotcodăcească speriate. Cu țigara în colțul gurii și cu funia răsucită în mâini, Ciocoiu încalecă și apasă cu genunchii în șira porcului, trăgând din răsputeri.

„Bă, să nu vă scape, că nu-l mai prindem!”, mai apucă să mormăie, când lama cuțitului mânuit de Costeiu se înfige adânc și precis în beregată. Execută apoi câteva mișcări stânga-dreapta pentru a lărgi rana și-a face sângele să iasă gâlgâit afară, nu țâșnit. Țipătul porcului înjunghiat se aude din ce în ce mai slab.

„Dă, bă, niște apă să ne spălăm pe mâini și dă și tu de băut la oamenii ăștia!”, zice Săndel, vesel că totul s-a terminat fără probleme. „Aha, scoate, fă, o bărdacă de lapte, că li s-au uscat ăstora gâtlejurile și adu și butelia aia, să-i pârlesc nițel!”, se adresează în glumă Ciocoiu nevestă-sii. Aceasta, în câteva clipe apare cu un platou cu cești de țuică fiartă gata turnată în ele. Ca să meargă treaba mai repede și să-i iasă șoriciul alb, Ciocoiu nu mai pârlea porcul cu paie, ci cu butelia de aragaz.

După ce se spălară pe mâini, vecinii se strâng în jurul țuicii, mai flecăresc un pic și se pregătesc de plecare. Costeiu își așează cuțitul sub braț și face tradiționala urare: „Hai, să-l mâncați sănătoși!”. „Să dea Dumnezeu să-l mâncăm fript!”, replică gazda în râsetele celorlalți. Rămas singur, toarnă o găleată de apă rece peste porc, dă foc la arzător și începe să-l pârlească fără grabă.

O duzină de găini veniseră să ciugulească din sângele curs din gâtul animalului sacrificat, care se și închegase. Ciocoiu le privește îngăduitor și gândește cu voce tare: „Domnule, să știi de la mine, că sângele este cel mai bun îngrășământ. Se pune la flori, la pomi...De, bă...Ce dracu e viața asta? Fum....!” Printre crengile nucului, fumul se ridica alene, ca un suflet chemat la Judecata de Apoi a cerurilor.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră