Braconierii din Delta Dunării au rămas fără peşte

16 Aug 2015
Braconierii din Delta Dunării au rămas fără peşte
O acţiune de amploare desfăşurată de poliţişti în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a scos la iveală unul din sporturile preferate ale pescarilor. Braconajul! Astfel, au fost confiscate peste 600 de kilograme de peşte, plase de pescuit, ambarcaţiuni şi unelte de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, de poliţiştii.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, "în perioada 11 – 13 august a.c., sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR, poliţiştii Serviciului de Poliţie “Delta Dunării” au desfăşurat o acţiune în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol şi cinegetic". Patru persoane au fost amendate.

De asemenea, poliţiştii au confiscat 611 kg. de peşte, două ambarcaţiuni rapide, 2 motoare de ambarcaţiuni, 11 unelte de pescuit din plasă monofilament, în lungime de 550 de m., valoarea aproximativă a bunurilor confiscate fiind de 33.000 de lei.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră