VIDEO. PERCHEZIŢII la locuinţa lui Boicea Luigi Constantin, susţinător ISIS: decapitări și incendieri de persoane, execuții

08 Dec 2015 | scris de Mara Răducanu
VIDEO. PERCHEZIŢII la locuinţa lui Boicea Luigi Constantin, susţinător ISIS: decapitări și incendieri de persoane, execuții

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015, suspectul B. L. C., a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă prin postarea în mediul on-line, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând activități/acțiuni armate/violente și de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic (decapitări și incendieri de persoane; execuții prin împușcare; mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste; mesaje de propagandă a Statului Islamic; promovarea ”SHARIA”), cu intenția de a le face cunoscute și a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost găsite şi ridicate documente, materiale de propagandă islamistă şi sisteme informatice. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatii Organizate.  Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii“. 

Cine este Boicea Luigi Constantin, liceanul de 17 ani din Craiova reţinut pentru propagandă jihadistă

Boicea Luigi Constantin, liceanul de 17 ani din Craiova reţinut astăzi pentru propagandă jihadistă, avea de mai bine de doi ani un blog intitulat Gada Islamică, pe care a postat detalii despre convertirea sa la islamism şi numeroase pasaje din Coran. Puştiul săltat de DIICOT a jucat fotbal la Şcoala „Gică Popescu“ până la vârsta de 14 ani. Serviciul de Informaţii, prin vocea purtătorului de cuvânt, susţine că serviciul avea cunoștință de activitatea de autoradicalizare a tânărului din Craiova.

„Numele meu este Omar al-Faruq dupa ce a fost (...) şi am 16 ani şi jumătate. M-am născut şi am crescut creştin ortodox şi am devenit muslman după ce am găsit adevărul“, scria tânărul, în ianuarie 2014, pe blogul Gazda Islamică, unde a postat şi o fotografie cu el.

Tânărul ridicat de procurorii DIICOT în această dimineaţă povesteşte, în limba arabă, cum a devenit musulman. „Am avut un prieten pe nume Omar Hamadi (...) care stăpânea bine limba română. (...) Mi-a spus despre evenimentele care au avut loc în Siria şi pentru că am trăi într-o ţară europeană nu am auzit despre aceste evenimente vreodată şi, când am aflat ce s-a întâmplat cu el, m-am dus să fac unele cercetări pe această temă", spune tânărul, citat de mediafax.ro. 

Ce spune SRI 

Un tânăr de 17 ani din Craiova, suspectat de propagandă jihadistă, a fost ridicat, marţi, de procurorii DIICOT şi dus la audieri. Elev la un liceu din Craiova, tânărul este acuzat că a promovat pe Internet mai multe filmuleţe cu decapitări făcute de gruparea ISIS. Băiatul a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Ovidiu Marincea, a declarat că SRI avea cunoștință de activitatea de autoradicalizare a tânărului din Craiova suspectat de propagandă jihadistă și a furnizat toate informațiile autorităților competente.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră