Blue Air va lua o decizie în privința comenzii de aeronave Boeing 737 MAX numai după finalizarea investigațiilor

15 Mar 2019 | scris de M.C.
Blue Air va lua o decizie în privința comenzii de aeronave Boeing 737 MAX numai după finalizarea investigațiilor

Operatorul aerian român Blue Air va lua o decizie cu privire la comanda celor 12 avioane Boeing 737 MAX 8 numai după ce ancheta care va determina cauza accidentului fatal din Etiopia în care a fost implicat un avion de acest tip va fi finalizată, a declarat directorul executiv, Marius Puiu, pentru Reuters.

Marius Puiu mai spune că Blue Air „monitorizează foarte atent situația”. 

„Am încredere în suspendarea preventivă a zborurilor la nivel mondial, este o decizie care pune siguranța transportului aerian civil pe primul loc”, mai declară oficialul Blue Air, adăugând că primul avion 737 MAX 8 ar trebui să ajungă în România în această vară, scrie Reuters.

„Suntem în contact permanent cu producătorul, cu EASA (Autoritatea Europeană de Reglementare a Siguranței Aviației) și cu Autoritatea Aeronautică Civilă din România”, a mai adăugat Marius Puiu.

Cu toate acestea, la începutul acestei săptămâni mai mulți angajați din departamentul tehnic al companiei s-au deplasat la Seattle, SUA pentru a lua parte la un program de training și certificare în mentenanța avioanelor de tip 737 MAX, scrie boardingpass.ro.

Deocamdată, odată cu decizia producătorului de a reține la sol toate avioanele de tip MAX 8 și MAX 9, Boeing a confirmat joi că va sista temporar și livrarea acestor modele însă nu și producția lor.

În prezent, Blue Air operează 25 de aeronave Boeing 737, seriile 737-300, 737-400, 737-500, 737-700 și 737-800, cu capacități de la 120 la 189 de pasageri.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră